Indicele BET a câștigat peste un procent pe volume în piața de acțiuni de 38,73 milioane lei (7,87 milioane euro), sub media zilnică de anul trecut.
La New York Stock Exchange am consemnat pentru indicele S&P500 o sesiune de consolidare în zona de 4.200 de puncte, aproape de maximele istorice. Acesta este climatul favorabil în care și la BVB s-a reluart creșterea. Aceasta a fost antrenată chiar de cele mai lichide acțiuni.
Astfel, titlurile Romgaz Mediaș (SNG) s-au apreciat cu 2,15%, până la prețul de 33,20 lei/acțiune, pe tranzacții de 5,04 milioane lei, și titlurile Băncii Transilvania (TLV) au crescut cu 2,40%, până la prețul de 2,7700 lei/acțiune, pe fondul unor schimburi de 4,22 milioane lei. La respectiva cotație, instituția de credit este aproape de o capitalizare-record, de 15,89 miliarde lei (3,23 miliarde euro).
CITEȘTE ȘI După 2 ani, Iranul trece la fapte și interzice exploatarea tuturor criptomonedelor, inclusiv Bitcoin, după ce a angajat și spioniDe asemenea, titlurile Fondul Proprietatea (FP) au avut un salt de 2,31%, până la prețul de 1,7700 lei/acțiune, pe transferuri de 2,13 milioane lei. Sunt mișcările care au tras în sus întreaga piață: +1,31% pentru indicele compozit BET Plus, +2,26% pentru indicele financiar BET-FI care au închis la nivelul de 49.551,34 puncte, +0,38% pentru indicele energetic BET-NG și +1,32% pentru indicele reprezentativ BET care la nivelul de 11.582,46 puncte a revenit deasupra mediei mobile exponențială de 21 de zile (EMA21), așa cum se vede pe graficul atașat.
Pe segmentul energetic, titlurile Transelectrica (TEL) au câștigat 1,64%, până la prețul de 24,80 lei/acțiune, pe o activitate de 4,17 milioane lei, titlurile OMV Petrom (SNP) au avansat cu 0,85%, până la prețul de 0,4130 lei/acțiune, pe un rulaj de 3,84 milioane lei, și titlurile Nuclearelectrica (SNN) au staționat la prețul de 28,85 lei/acțiune, pe tranzacții de 2,86 milioane lei. În același timp, titlurile Electrica (EL) au avut o ajustare mai mică decât valoarea de 0,7300 lei/acțiune a dividendului brut distribuit în ziua ex-data. Cotația a închis la nivelul de 12,08 lei/acțiune, cu 5,33% sub referință, în contextul unor transferuri de 1,80 milioane lei.
CITEȘTE ȘI Vehiculul investițional Pavăl Holding al proprietarilor Dedeman, profit net de peste 3 miliarde leiReperul unor schimburi de 1 milion de lei a mai fost depășit în piața AeRO de titlurile iHunt Technologies (HUNT) care s-au corectat cu 5,15%, până la prețul de 7,0000 lei/acțiune, de titlurile TeraPlast Bistrița (TRP) care au urcat cu 0,36%, până la prețul de 0,8370 lei/acțiune, de titlurile BRD Groupe Société Générale (BRD), care au crescut cu 1,86%, până la prețul de 16,20 lei/acțiune, și de titlurile de stat scadente în decembrie 2023 (R2312A).