Johnson & Johnson (J&J) a declarat că nu mai poate oferi o prognoză pentru vânzările vaccinului său împotriva Covid-19, deoarece reticența față de vaccinare în țările cu venituri mici, împreună cu cererea deja scăzută în țările cu venituri mai mari, a dus la o surplus de ofertă, transmite Reuters.
Compania a anticipat anterior vânzări de până la 3,5 miliarde de dolari în 2022 din vaccinul cu doză unică, prezentat odată ca un instrument important pentru vaccinarea zonelor greu accesibile, scrie News.ro.
J&J a redus, de asemenea, intervalul profitului estimat pentru întregul an, cu 25 de cenți, așteaptându-se să câștige între 10,15 dolari și 10,35 dolari pe acțiune.
Compania a dat vina pentru această măsură mai degrabă pe fluctuațiile valutare decât pe probleme fundamentale de afaceri și și-a majorat dividendul cu 6,6%, iar acțiunile au crescut cu aproximativ 4%.
”Odată cu reducerea estimărilor, determinată exclusiv de monedă, cred că acțiunile reacționează la comentariile anticipate. J&J a discutat despre accelerarea creșterii în tehnologia medicală prin achiziții și, de asemenea, despre convingerea că problemele lanțului de aprovizionare se vor îmbunătăți în a doua jumătate a anului”, a declarat analistul Edward Jones Ashtyn Evans.
Alți analiști au spus că J&J rămâne un pariu sigur în sectorul sănătății și că majorarea dividendului a oferit venituri previzibile pentru investitori, în ciuda problemelor legate de vânzările de vaccinuri.
Vaccinul J&J a fost afectat de asocierea cu cheaguri de sânge rare, dar potențial mortale, probleme de fabricație și preocupări legate de eficacitate. Reprezintă aproximativ 3% din toate dozele administrate în Statele Unite și aproximativ 2% din dozele din Europa.
Directorii companiei au spus că și lipsa de acceptare în țările cu venituri mai mici afectează vânzările de vaccinuri.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, țările mai sărace au cerut doze insuficiente pentru a-și îndeplini obiectivul de a vaccina cel puțin 70% din populația lor până la jumătatea anului.
Vaccinul, care este vândut la un preț non-profit, a adus companiei 457 de milioane de dolari în primul trimestru.
J&J a înregistrat anul trecut vânzări de vaccinuri de 2,39 miliarde de dolari.
Pfizer a estimat vânzări de 32 de miliarde de dolari în 2022 din vaccinul său pentru Covid-19 dezvoltat cu BioNTech, în timp ce Moderna a estimat 21 de miliarde de dolari pentru vaccinul său pentru anul acesta.
J&J a declarat că divizia sa de dispozitive medicale ar trebui să-și revină în acest an, după ce întârzierile provocate de pandemie pentru operațiile neurgente au afectat vânzările anul trecut, și se așteaptă la o creștere peste piață a afacerii sale mari de produse farmaceutice în 2022, în ciuda faptului că nu a ajuns la estimările Wall Street în primul trimestru.
Compania a raportat vânzări de produse farmaceutice de 12,87 miliarde de dolari, foarte departe de estimările de 13,6 miliarde de dolari, din cauza vânzărilor scăzute de vaccinuri.
Excluzând elementele excepționale, J&J a câștigat 2,67 dolari pe acțiune pentru primul trimestru, depășind așteptările analiștilor cu 11 cenți, potrivit Refinitiv.