Companiile ucrainene au importat, de la începutul lunii octombrie, peste 11.000 de tone de motorină americană din Constanța, potrivit datelor A-95 Consulting Group. Astfel, combustibilul american intră acum în Ucraina în cantități mari nu doar din Polonia, ci și din România.
Dezvoltatorul danez de proiecte de energie eoliană, fotovoltaică și hibride Eurowind Energy a început să aducă în România cele mai mari turbine eoliene construite până acum pe piața locală.
Prețurile petrolului au crescut pentru a doua sesiune consecutivă, în condițiile în care traderii au minimizat speranțele de încetare a focului din Orientul Mijlociu și s-au concentrat pe înăsprirea echilibrului global al cererii și ofertei, transmite Reuters.
Premier Energy SRL, principala companie din grupul omonim listat la Bursa de Valori București (BVB) și controlat indirect de omul de afaceri ceh Jiri Smejc, care se ocupă în prezent și cu furnizarea, și cu distribuția de gaze naturale, intenționează să-și separe cele 2 activități, pe 2 firme diferite
Grupul deține deja 9 parcuri eoliene pe plan local.
Comcris Energy, subsidiara românească a dezvoltatorului austriac de proiecte de producție de energie regenerabilă Enery, a inaugurat un parc fotovoltaic construit la Sărmășag, în județul Sălaj, cu subvenții de stat UE din PNRR.
Compania americană Last Energy anunță că a intrat în faza de autorizare cu Comisia Națională pentru Controlul Activităților Nucleare în România, pentru un proiect de energie nucleară care să fie dezvoltat în România, confirmând astfel informațiile anunțate anterior de Profit.ro.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări românilor că stocurile de gaze la acest moment sunt pe „supraplin” și că nu vor fi probleme în privința încălzirii la iarnă. Potrivit demnitarului, România poate trece iarna doar cu gaz românesc, cu excepții punctuale. „Acoperim cu brio consumul cu ce avem înmagazinat și cu ce producem”, spune ministrul. El dă asigurări că românii cu dificultăți financiare vor fi în continuare protejați.
Turcia va avea nevoie de investiții publice și private de 108 miliarde de dolari, deoarece își propune să își mărească de patru ori capacitatea de producție de energie eoliană și solară, la 120.000 MW până în 2035, a declarat ministrul Energiei, Alparslan Bayraktar, transmite Reuters.
Electromontaj, cel mai mare constructor de rețele electrice de înaltă tensiune din România, al cărui acționar majoritar indirect este familia omului de afaceri Dragoș Bîlteanu, fost președinte al SIF Banat-Crișana (actual Lion Capital), a încheiat un nou parteneriat pe piața europeană, acum cu operatorul național polonez de transport al energiei electrice, Polskie Sieci Elektroenergetyczne, pentru realizarea unei noi linii de înaltă tensiune, pe teritoriul Poloniei.