Dacia Sandero, printre cele mai vândute modele subcompacte din Europa

Dacia Sandero, printre cele mai vândute modele subcompacte din Europa
scris 2 iul 2018

Modelele românești au beneficiat de creșteri substanțiale în luna mai, pe o piață europeană în stagnare. Dacia Sandero a urcat în clasamentul clasei sale pe locul patru, în timp ce Duster a urcat în segmentul său pe locul al doilea. România a avut, așa cum arătau și datele ACEA, cel mai mare avans din UE.

Dacia Sandero a fost, în luna mai, al patrulea cel mai vândut automobil din Europa, intrând în primele 5 modele din segmentul B, cu 21.520 de exemplare vândute și o creștere de 4% față de anul trecut, potrivit datelor Jato Dynamics.

Urmărește-ne și pe Google News

Sandero a depășit Peugeot 208 și Opel Corsa, aflate în pierdere de clienți, așa cum s-a întâmplat și cu alte modele din acest segment. La rândul său, Dacia Duster a urcat la un nivel de 16.882 unități, cu o creștere de 29%, urcând pe locul doi în segmentul B-SUV, imediat după liderul Captur. Principalii competitori, Opel Mokka și Peugeot 2008, au înregistrat scăderi și au ieșit din Top 25 modele, fiind depășite, de altfel, și de noul VW T-Roc.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Cele mai vândute mașini în luna mai au fost VW Golf (-4%), Renault Clio (+2%) și VW Polo (-10%), respectiv VW Tiguan - cel mai vândut SUV.

Dacia Sandero, printre cele mai vândute modele subcompacte din Europa

Dacia a înregistrat un volum de 51.059 de vehicule vândute, cu 12% mai multe ca anul trecut, ceea ce o poziționează pe locul 13 în Europa..

viewscnt
Afla mai multe despre
dacia
piata auto
sandero
duster