Carlos Ghosn afirmă că și-a organizat singur fuga din Japonia în Liban

Carlos Ghosn afirmă că și-a organizat singur fuga din Japonia în Liban
Profit.ro
Profit.ro
scris 3 ian 2020

Fostul președinte al alianței Renault-Nissan Carlos Ghosn a afirmat că și-a organizat singur fuga din Japonia în Liban, iar familia sa nu știa nimic despre acest lucru.

"Acuzațiile din presă conform cărora soția mea Carole și alți membri ai familiei mele ar fi avut un rol în plecarea mea din Japonia sunt false și mincinoase. Doar eu singur mi-am organizat plecarea", a spus Ghosn, într-un comunicat transmis AFP.

Urmărește-ne și pe Google News

Interpolul a emis, joi, un mandat de arestare internațional pe numele lui Carlos Ghosn, refugiat în Liban, după ce a fugit din Japonia, scrie News.ro.

Airbus devine cel mai mare producător de avioane din lume pentru prima oară din 2011, devansând Boeing CITEȘTE ȘI Airbus devine cel mai mare producător de avioane din lume pentru prima oară din 2011, devansând Boeing

Interpolul nu emite mandate de arestare și nu poate declanșa anchete, dar țările membre și tribunalele internaționale pot cere publicarea "notițelor roșii". Aceste avize de cercetare internațională se bazează pe mandate de arestare naționale, informațiile fiind transmise printr-o bază de date secretă.

Ghosn, unul dintre cei mai cunoscuți șefi de companii din lume, a devenit cel mai faimos evadat din Japonia, anunțând marți că a fugit în Liban pentru a scăpa de un sistem de justiție ”corupt”.

Persoane apropiate situației au declarat că Ghosn a sosit luni la Beirut, de la Istanbul, cu un avion privat.

Site-ul Hurriyet a relatat, citând un oficial din Ministerul de Interne din Turcia, că poliția de frontieră turcă nu a fost informată de sosirea lui Ghosn, iar intrarea și ieșirea lui din țară nu au fost înregistrate.

Avionul a sosit luni, la ora 5:30 a.m. (04:30 ora României), la aeroportul Ataturk din Istanbul, potrivit Hurriyet, adăugând că procurorii au ordonat arestările după extinderea investigației.

În Japonia, televiziunea NHK a relatat că autoritățile japoneze i-au permis lui Ghosn să poarte la el un pașaport francez de rezervă, încuiat într-o casetă, în perioada eliberării sale pe cauțiune, oferind o informație legată de modul în care acesta a reușit să evadeze din Japonia în Liban.

Procuratura a percheziționat joi reședința lui Ghosn din Tokyo, a mai relatat NHK.

Omul de afaceri, care deține cetățenie franceză, libaneză și braziliană, a fost extras din Tokyo de către o companie privată de securitate, în urmă cu câteva zile, aceasta fiind o culminare a unui plan pregătit în ultimele trei luni.

Autoritățile japoneze nu au comentat oficial fuga lui Carlos Ghosn. Instituțiile guvernamentale japoneze sunt închise în această săptămână pentru sărbătoarea Anului Nou.

În Liban, autoritățile au anunțat că Ghosn a intrat legal în țară, cu pașaport francez. Dar unul dintre avocații japonezi ai lui Ghosn a spus că are încă în posesie toate cele trei pașapoarte ale acestuia, în conformitate cu termenii eliberării pe cauțiune.

Cu toate acestea, Ghosn deținea și un pașaport francez de rezervă, potrivit unor surse citate de NHK.

Ghosn ar fi fost obligat din luna mai să dețină un pașaport, a relatat NHK, fără să precizeze motivul.

Străinii din Japonia sunt obligați să dețină carduri de identificare emise de guvern sau să aibă permanent la ei pașaportul.

NHK a mai relatat că avocații lui Ghosn au solicitat ca termenii eliberării pe cauțiune să fie modificați astfel încât acesta să aibă la el pașaportul, într-o casetă închisă. Cheia casetei ar fi fost în posesia avocaților acestuia.

viewscnt
Afla mai multe despre
carlos ghosn
liban
japonia
nissan