Boeing explorează posibilitatea de a vinde anumite părți ale diviziei sale din domeniul spațial, conform unui articol al Wall Street Journal.
Divizia NASA pe care Boeing o ia în considerare pentru vânzare include vehiculul spațial Starliner, afectat de întârzieri și probleme tehnice, și operațiuni de suport pentru Stația Spațială Internațională (ISS), însă nu include unitatea care construiește Sistemul de Lansare Spațială (SLS) al NASA, scrie News.ro.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Vehiculul Starliner al Boeing a acumulat costuri suplimentare de peste 1,8 miliarde de dolari, în mare parte din cauza întârzierilor și problemelor tehnice, iar doi astronauți trimiși de Boeing pe ISS au rămas blocați acolo, urmând să fie aduși înapoi pe Pământ de o capsulă SpaceX, în februarie.
Boeing, care de zeci de ani produce și întreține module ale ISS, ar putea fi afectată de retragerea planificată a stației în 2030, NASA evaluând în prezent posibile stații spațiale private pentru a o înlocui.
În plus, compania se confruntă cu o grevă de cinci săptămâni a 33.000 de muncitori, care a blocat producția avioanelor comerciale 737 MAX, 767 și 777.
Noul CEO, Kelly Ortberg, dorește să restructureze Boeing, concentrându-se pe eficientizarea activităților, fără a menționa în mod specific unitatea spațială în ultimele discuții cu analiștii.