Autoritățile române și bulgare vor să revizuiască procedurile referitoare la trecerea Podului Prieteniei

Autoritățile române și bulgare vor să revizuiască procedurile referitoare la trecerea Podului Prieteniei
scris 19 ian 2024

Autoritățile bulgare și române au început să revizuiască la fața locului toate procedurile care au legătură cu trecerea podului peste Dunăre din apropiere de Ruse.

Săptămânile următoare va fi, de asemenea, organizată o vizită comună la fața locului, cu participarea tuturor instituțiilor din ambele țări care sunt responsabile pentru trecerea podului și controlul traficului, transmite BTA.

Urmărește-ne și pe Google News
NATO anunță cel mai mare exercițiu militar ”de decenii”, la care iau parte 90.000 de militari CITEȘTE ȘI NATO anunță cel mai mare exercițiu militar ”de decenii”, la care iau parte 90.000 de militari

Acest lucru a fost convenit într-o videoconferință de secretarul de stat în Ministerul bulgar al Transporturilor și Comunicațiilor, Dimitar Nedyalkov, și omologul său român Constantin Bunduc, scrie Adevărul.

Traficul pe Podul Prieteniei este deseori congestionat, ceea ce duce la perioade lungi de așteptare la trecerea dintr-o țară în alta și blocaje de trafic în Ruse. Cu prilejul întâlnirii, au fost discutate opțiuni pentru reducerea perioadei de așteptare în zona podului, pe ambele maluri ale Dunării. Obiectivul este adoptarea de măsuri concrete pentru un management efectiv al traficului. Cele două părți analizează în prezent posibilitatea unui sistem de plată online a taxei de trecere a podului pentru autoturismele de pasageri.

Reprezentanți ai Administrației Vamale, a Direcției Generale a Poliției de Frontieră, a Agenției de Infrastructură Rutieră precum și a instituțiilor similare din România au luat parte la reuniune.

VIDEO Turcii au reluat lucrările la Autostrada Ford CITEȘTE ȘI VIDEO Turcii au reluat lucrările la Autostrada Ford

Secretarul de stat în Ministerul bulgar al Transporturilor și Comunicațiilor, Dimitar Nedyalkov, a spus că este necesar să fie stabilit un termen limită clar pentru punerea în funcțiune a liniei de feribot dintre Giurgiu și Ruse. Potrivit lui Nedyalkov aceasta este o măsură care este garantat că va facilita traficul și a reamintit că partea bulgară și-a îndeplinit toate angajamentele pentru lansarea acestei linii de feribot.

În luna decembrie, autoritățile române și bulgare, din județul Giurgiu, respectiv regiunea Ruse, Bulgaria, au propus, în cadrul unei întâlniri comune care s-a desfășurat la sediul ITPF Giurgiu, ca taxa pentru trecerea Podului Prieteniei pentru autoturisme să poată fi achitată online.

În urma acestei decizii, lucrătorii care se ocupă de încasarea taxei pot fi transferați pentru a se ocupa de activitatea de măsurare a greutății autocamioanelor pentru reducerea cozilor de la frontieră, în perioada sărbătorilor de iarnă.

viewscnt
Afla mai multe despre
podul prieteniei
romania