Angajați ai Lufthansa intră din nou în grevă. Mii de zboruri vor fi din nou afectate

Angajați ai Lufthansa intră din nou în grevă. Mii de zboruri vor fi din nou afectate
scris 5 feb 2024

Personalul de la sol din cadrul companiei aeriene germane Lufthansa va intra în grevă miercuri, a anunțat luni sindicatul Verdi, o nouă etapă într-un conflict salarial care afectează întregul sector al transporturilor din Germania, informează Reuters.

Sindicatul Verdi a lansat un apel la grevă începând de miercuri de la ora 4:00 (3:00 GMT) și până joi la ora 7:10 (6:10 GMT), "pentru a crește presiunea" la adresa conducerii companiei. Vor fi afectate aeroporturile de la Frankfurt, München, Hamburg, Berlin și Dusseldorf, scrie Adevărul.

Urmărește-ne și pe Google News
VIDEO Problemă descoperită: Actualele parapete din metal și beton nu sunt rezistente la mașinile electrice CITEȘTE ȘI VIDEO Problemă descoperită: Actualele parapete din metal și beton nu sunt rezistente la mașinile electrice

"Având în vedere că întregul personal de la sol, care se ocupă cu întreținerea avioanelor și pasagerilor, este chemat să intre în grevă, este posibil să se producă importante perturbări și anulări de zboruri", a informat Verdi într-un comunicat de presă.

Un purtător de cuvânt de la Lufthansa a spus că este prea devreme să spună câte zboruri vor fi anulate pentru că Lufthansa pune la punct un program de urgență, având în vedere cele 3.000 de zboruri zilnice care ar putea fi afectate de grevă. "În mod natural vor fi foarte multe", a spus purtătorul de cuvânt.

Personalul de la sol este doar una dintre categoriile profesionale de la Lufthansa care în prezent negociază acorduri colective. De exemplu, săptămâna trecută, personalul de securitate de la Lufthansa a intrat în grevă pe mai multe aeroporturi din Germania.

Verdi cere pentru personalul de la sol de la Lufthansa o majorare pentru salarii de 12,5%, sau cel puțin 500 de euro pe lună pe parcursul următoarelor 12 luni, plus o plată unică de 3.000 de euro pentru a contracara inflația. Sindicatul susține că majorarea salarială este justificată de scumpirea costului vieții și programul de lucru încărcat creat de deficitul de personal.

Ultima dată când personalul de la sol de la Lufthansa a intrat în grevă a fost în luna iulie 2022, cu prilejul precedentei runde de negocieri colective, când traficul aerian a fost serios perturbat. Între timp cea mai mare economie a Europei a fost afectată de mai multe greve la nivel național care au afectat transportul aerian, transportul feroviar și transportul public. 

viewscnt
Afla mai multe despre
lufthansa
greva