Primarul din Ploiești, Mihai Polițeanu, anunță că s-a început procedura de desființare sau reorganizare a teraselor din oraș, dacă încalcă legea sau deciziile prin care li s-a permis construirea.
Autoritățile estoniene au cerut cetățenilor să se pregătească pentru retragerea țării din sistemul energetic unificat BRELL, care unește Belarus, Rusia, Estonia, Lituania și Letonia.
Ministerul Finanțelor confirmă că se pregătește să lanseze prima ediție a programului FIDELIS din 2025, operațiune care, cum a anunțat recent Profit.ro, va fi derulată între 7-14 februarie și va avea dobânzi de până la 7,95%.
Marile fonduri de investiții americane și-au trimis reprezentanți la Guvernul României pentru a se asigura la fața locului că România ia măsuri pentru a-și asigura stabilitatea financiară și a evita scăderea rating-ului de țară, au declarat pentru Profit.ro surse apropiate discuțiilor. Clienții fondurilor americane au investit și au expuneri în obligațiuni românești, iar venirea la București are scopul de liniști temerile investitorilor, după ce agențiile de rating au înrăutățit perspectiva de rating a țării.
Rețeaua de dealeri VW din Florida, SUA s-a ținut de cuvânt și a demarat procesul împotriva gigantului auto german pe care îl amenința încă din luna decembrie, cerând instanțelor să blocheze vânzarea mașinilor Scout prin sistemul direct, folosit de unele companii, precum Tesla și Rivian.
Al doilea cel mai mare constructor auto din Japonia, Honda, pregătește producția primului model electric în SUA, produs de proiectul Honda EV Hub. Este vorba despre un model Acura, care va fi urmat în scurt timp de două modele Honda.
Evoluția stagnantă a vânzărilor de iPhone din ultima vreme a determinat analiștii să concluzioneze că AI-ul Apple nu ajută vânzările, însă șeful companiei îi contrazice.
Gigantul chinez de fast fashion Shein a revenit pe piața din India, la cinci ani după ce a fost interzis de guvernul de la New Delhi. Relansarea are loc printr-un parteneriat cu compania Reliance Retail, una dintre cele mai mari rețele de retail din țară.
Indicele BET a fost nemișcat față de referința ședinței precedente, într-o ședință în care lichiditatea s-a concentrat pe câțiva emitenți cu capitalizare mare.
Uniunea Europeană intenționează să facă platformele de e-commerce, precum Temu, Shein și Amazon Marketplace, responsabile pentru produsele periculoase sau ilegale vândute online. Informația a fost dezvăluită sâmbătă de Financial Times, conform Fashion United.