Producătorul apei minerale Dorna, înființat de Valvis, pregătește reluarea procedurii de majorare a capitalului cu până la aproape 12 milioane euro, după o primă tentativă eșuată

Producătorul apei minerale Dorna, înființat de Valvis, pregătește reluarea procedurii de majorare a capitalului cu până la aproape 12 milioane euro, după o primă tentativă eșuată
scris 7 iun 2018

Compania Dorna Apemin, producătorul apei minerale Dorna, pregătește reluarea procedurii de majorare a capitalului social cu până la echivalentul a aproape 12 milioane de euro, la 126 milioane lei, după o primă tentativă eșuată, în condițiile în care operațiunea similară lansată la finele anului trecut nu a avut succes deoarece, într-un interval de 1 lună, nu a fost depus niciun buletin de subscriere de către acționari pentru noile acțiuni care le-au fost oferite.

Pachetul de acțiuni noi a fost oferit acționarilor spre subscriere în intervalul 21 noiembrie-22 decembrie 2017, dar la final s-a constatat că nu au fost efectuate subscrieri de către acționarii care aveau posibilitatea de a-și exercita dreptul de preferință.

Urmărește-ne și pe Google News

Ca efect al acestei situații, capitalul social al companiei a rămas 72,8 milioane lei, structura acționariatului fiind, de asemenea, neschimbată.

Acum, compania pregătește o nouă încercare de majorare a capitalului după același sistem, în care termenul de exercitare a dreptului de preferință în vederea subscrierii va fi de 30 de zile, dar acțiunile subscrise vor putea fi plătite în proporție de cel puțin 30% la data subscrierii, iar restul va putea fi achitat într-un interval de până la 3 ani.

Dorna Apemin a fost înființată de antreprenorul elvețian de origine greacă Jean Valvis. În 2002, omul de afaceri a decis să vândă producătorul de apă minerală companiei Coca-Cola, într-o tranzacție estimată la vremea respectivă la 40 de milioane de euro.

FOTO Tranzacție: Fermele și fabricile companiei Avicola Crevedia, parte a grupului Agroli controlat de \ CITEȘTE ȘI FOTO Tranzacție: Fermele și fabricile companiei Avicola Crevedia, parte a grupului Agroli controlat de "Regele Puiului", au fost preluate de compania agricolă Vitall

În 2016, compania a avut afaceri de 17,3 milioane lei și a revenit pe profit cu un câștig net de 369.845 lei și un provizion de 556.071 lei, după o pierdere de 1,6 milioane lei (dar cu un provizion de 1,1 milioane lei) în 2015.

Portofoliul Dorna Apemin este format din Izvorul Alb, Dorna și Poiana Negri. Cele trei mărci de apă minerală sunt îmbuteliate în Fabrica Poiana Negri, intrat într-un program de investiții după ce Sistemul Coca-Cola din România a achiziționat capacitățile de producție și izvoarele de la Dorna.

Principalele branduri care se luptă pentru o felie din piața de apă minerală autohtonă, estimată la 300-350 de milioane de euro, sunt Borsec, Dorna, Bucovina, Izvorul Minunilor sau Aqua Carpatica.

viewscnt
Afla mai multe despre
dorna
apa minerala
jean valvis
coca-cola