Ca în fiecare, an, sindicatele Dacia au negociat cu patronatul contractul colectiv de muncă anual, în mai multe runde de întâlniri. Tot ca de obicei, cerințele celor două părți au pornit de la niveluri diametral opuse pentru ca, la final, rezultatul să mulțumească pe toată lumea. Cel mai important este faptul că angajații Dacia vor primi salarii mărite, de anul viitor.
Magazinele PPC Energie Muntenia din municipiul București și din județele Giurgiu și Ilfov vor avea un program modificat în perioada 24 – 31 decembrie.
DTEK Renewables International (DRI), divizia externă de regenerabile înregistrată în Olanda a conglomeratului ucrainean de companii energetice și de utilități DTEK, controlat de antreprenorul Rinat Ahmetov, cel mai bogat om din Ucraina, a semnat cel mai mare acord de achiziție directă de energie electrică din surse fotovoltaice din România cu OMV Petrom.
Un număr semnificativ de angajați ai Amazon.com din șapte depozite din Statele Unite au intrat în grevă, în timpul uneia dintre cele mai aglomerate perioade de cumpărături ale anului, transmite Reuters.
Autoritățile au finalizat instalarea echipamentelor pentru cloudul guvernamental, dedicat în centrul de date al STS din localitatea Cristian, județul Brașov.
AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță demararea procesului de fuziune care vizează absorbția a trei companii achiziționate de grup în ultimii trei ani, AROBS Development & Engineering, BERG Computers și Nordlogic Software.
Operatorul Hyatt intră pe piața din București cu brandurile Hyatt Place și Hyatt House în ansamblul mixed-use Nusco City, din nordul Capitalei.
Niro Investment a contractat de la CEC Bank un împrumut de 15 milioane de lei pentru finanțarea activității curente.
Grupul austriac OMV, principalul acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, Petrom, renunță la intenția de a-și vinde afacerile din upstream din Noua Zeelandă, proces declanșat la începutul anului trecut.
Demersul de vânzare-cumpărare a terenului, care încă nu a fost perfectat, este prevăzut în acordul de înființare a RoPower Nuclear SA, încheiat de Nova Power&Gas și SNN în septembrie 2022.