Poliția germană a arestat adevăratul suspect în cazul atacului cu cuțitul de la Solingen, revendicat de Statul Islamic

Poliția germană a arestat adevăratul suspect în cazul atacului cu cuțitul de la Solingen, revendicat de Statul Islamic

Sursa: News.ro

Profit.ro
Profit.ro
scris 25 aug 2024

Un bărbat suspectat de atacurile cu cuțitul din orașul Solingen din vestul Germaniei a fost arestat de poliție, a anunțat sâmbătă la televiziunea germană un oficial local, la aproape 24 de ore după atacul în care au murit trei persoane și care a fost revendicat de organizația Stat Islamic.

Ministrul de interne al landului Renania de Nord-Westfalia, Herbert Reul, a declarat pentru postul de televiziune ARD că este „oarecum ușurat”, după ce autoritățile și-au petrecut ziua de sâmbătă urmărind o „pistă fierbinte” care a dus în cele din urmă la această arestare, informează News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Poliția a declanșat o vânătoare de oameni, făcând anterior două arestări care probabil nu erau autorul atacului, a declarat Reul. „Adevăratul suspect este cel pe care l-am arestat chiar acum”, a spus el. Individul este interogat și au fost confiscate probe, a precizat oficialul.

Evenimente
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Reul a declarat că bărbatul este afiliat unui centru pentru refugiați care fusese percheziționat mai devreme în cursul zilei.

Poliția a refuzat să comenteze imediat, potrivit Reuters.

Gruparea Stat Islamic revendicase anterior atacul cu cuțitul care a avut loc vineri, la un festival, și în care au fost rănite, de asemenea, opt persoane. Descriindu-l pe bărbatul care a efectuat atacul drept un „soldat al Statului Islamic”, gruparea militantă a declarat pe contul său Telegram: „El a efectuat atacul ca răzbunare pentru musulmanii din Palestina și de pretutindeni”. Statul Islamic nu a furnizat imediat nicio dovadă în sprijinul afirmației sale și nu este clar ce relație există între atacator și organizația teroristă.

Hendrik Wuest, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, a descris atacul de vineri seară din timpul unui festival din oraș drept un act de teroare. „Acest atac a lovit în inima țării noastre”, a declarat Wuest reporterilor.

Atacul a avut loc în Fronhof, o piață din orașul din vestul Germaniei, unde cântau live formații în cadrul unui festival care marca cea de-a 650-a aniversare a acestuia.

Markus Caspers, un oficial din cadrul biroului procurorului public din Duesseldorf, a declarat că autoritățile tratează atacul ca un posibil incident terorist, deoarece nu există niciun alt motiv cunoscut, iar victimele nu par a avea legătură între ele.

Un oficial al poliției, Thorsten Fleiss, a declarat că atacatorul a părut să vizeze gâtul victimelor sale.

„Autorul trebuie să fie prins rapid și pedepsit în stricta conformitate a legii”, a declarat cancelarul Olaf Scholz într-o postare pe X.

ATACUL A INTERVENIT ÎNAINTEA UNOR SCRUTINE ÎN CARE EXTREMA DREAPTĂ ESTE FAVORITĂ

Poliția a izolat piața sâmbătă, iar trecătorii au așezat lumânări și flori în afara barierelor.

„Suntem în șoc și durere”, a declarat jurnaliștilor primarul orașului Solingen, Tim-Oliver Kurzbach.

Un muzician german, Topic, a declarat că el cânta pe o scenă din apropiere când a avut loc incidentul. A fost informat despre ceea ce s-a întâmplat, dar i s-a cerut să continue să cânte „pentru a nu provoca un atac de panică în masă”, a postat el pe Instagram. În cele din urmă, i s-a spus să se oprească. „Din moment ce atacatorul era încă în libertate, ne-am ascuns într-un magazin din apropiere în timp ce elicopterele poliției circulau deasupra noastră”, a relatat Topic.

Autoritățile au anulat festivalul, care trebuia să continue și în weekend. Înjunghierile și împușcăturile fatale sunt relativ rare în Germania, dar guvernul a declarat la începutul acestei luni că dorește să înăsprească normele referitoare la cuțitele care pot fi purtate în public, prin reducerea lungimii maxime permise a lamei.

În iunie, un polițist în vârstă de 29 de ani a fost înjunghiat mortal în Mannheim în timpul unui atac la o manifestație a dreptei.

Un atac prin înjunghiere într-un tren în 2021 a rănit mai multe persoane.

Solingen, cunoscut pentru industria sa de fabricare a cuțitelor, este un oraș cu aproximativ 165 000 de locuitori.

Episodul are loc înaintea a trei alegeri regionale care vor avea loc luna viitoare în Turingia, Saxonia și Brandenburg, în care Alternativa pentru Germania (AfD), formațiune de extremă dreapta antiimigrație, are șanse de câștig.

Deși motivul și identitatea atacatorului nu sunt cunoscute, un candidat de top al AfD pentru una dintre alegerile de land, Bjoern Hoecke, a profitat de atacul de vineri, postând pe X: „Chiar vreți să vă obișnuiți cu asta? Eliberați-vă și puneți capăt acestei nebunii a multiculturalismului forțat”.

viewscnt
Afla mai multe despre
atac
germania
retinut