Reducerea contribuției la fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) de la 5,1% la 3,75% înseamnă scăderea sumei virate pentru fiecare dintre cei 7 milioane de participanți la sistem, chiar și în cel mai optimist scenariu al mutării contribuțiilor de la angajator la angajat, conform calculelor realizate de oficiali și specialiști din piața financiară la solicitarea Profit.ro. Astfel, în pofida declarațiilor liniștitoare din partea Guvernului, aceste măsuri nu pot avea ca efect menținerea în 2018 a sumei totale de 7 miliarde de lei programată să fie virată în acest an la Pilonul II.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider
Această reducere de contribuție se traduce, pentru un angajat cu salariu mediu, stagiu de cotizare la Pilonul II de 40 de ani și plata pensiei timp de 20 de ani, într-o scădere estimată a pensiei private primite de 21%.
Vezi aici calculele privind impactul asupra Pilonului II în urma reducerii contribuției
Calculele specialiștilor arată că, dacă statul și-ar fi respectat promisiunile asumate în 2007, respectiv contribuția ar fi atins 6% anul trecut, de la 2% în 2008, și cota ar fi rămas neschimbată până în anul 2047, suma acumulată de un angajat cu salariu mediu în contul de pensie privată ar fi fost de 279.717 lei (SCENARIUL 1).
Kasparov vine în premieră în România. Detalii AICI
Dar statul nu a majorat contribuția conform calendarului, acest fapt afectând deja dinamica sumelor acumulate de participanți la Pilonul II.
Astfel, calculele arată că, într-o ipotetică majorare a contribuției la 6% din 2018 și menținerea acestei cote procentuale până în anul 2047, suma acumulată de viitorul pensionar ar fi ajuns la 273.425 lei (SCENARIUL 2).
În situația în care Guvernul Tudose va reduce contribuția la Pilonul II la 3,75% din 2018, așa cum și-a propus, iar acest procent ar fi menținut până în anul 2047, totalul banilor în contul de pensie privată al unui “român mediu” va fi de 215.384 lei (SCENARIUL 3).
Practic, prin nerespectarea calendarului stabilit în 2007 și reducerea contribuției la 3,75%, statul va diminua viitoarea pensie privată a majorității salariaților români cu sume cuprinse între 58.041 lei (diferența dintre SCENARIUL 3 și SCENARIUL 2) și 64.333 lei (diferența dintre SCENARIUL 3 și SCENARIUL 1).
Guvernul a anunțat, la 26 octombrie, că sistemul de contribuții sociale va fi modificat de la începutul anului 2018 pentru a transfera într-un salariu brut majorat al angajatului contribuțiile sociale achitate în prezent de către angajator pentru angajat. Contribuțiile vor fi reținute și virate către stat, la fel ca și până acum, de către angajator.
Astfel, de la un total de 39,25% (angajator+angajat) din salariul brut în prezent, contribuțiile vor reprezenta de anul următor 37,25% din salariul brut.
În total, din salariul brut, 35% vor fi contribuții plătite de angajator în numele salariatului.
CITEȘTE ȘI Aproape un milion de români aveau peste 10.000 de lei în contul de pensie privată la finele anului 2016În sarcina angajatorului, va rămâne o contribuție de 2,25%, care va acoperi riscurile de șomaj, accidente, concediu medical, creanțe salariale. Toate acestea vor fi cuprinse într-o singură contribuție, care se va numi "contribuție asigurătoare pentru muncă".
Specialiștii contactați de Profit.ro au calculat și impactul transferului contribuțiilor asupra sumei virate la Pilonul II.
În acest an, suma virată lunar în contul de pensie privată la un salariu mediu net de 2.196 lei a fost de aproape 160 lei.
Cifrele arată că, din 2018, contribuția la Pilonul II va scădea la 141,50 lei dacă angajatorul va suporta impactul transferului contribuțiilor printr-o majorarea corespunzătoare a salariului brut.
CITEȘTE ȘI RATB pregătește călătorilor un nou instrument, după ce precedentul s-a scufundat în semi-anonimat: o aplicație smartphone prin care îi va anunța traseul și cât trebuie să aștepte în stațieDacă salariul brut nu va fi majorat de angajator, și probabil că așa se va întâmpla în cazul majorității angajaților din mediul privat, contribuția va fi de 140,80 lei.
Cu alte cuvinte, suma virată în contul de pensie privată al unui angajat cu salariu mediu va fi mai mică anul viitor cu 20 de lei față de 2017, cu toate că ministrul Muncii, Olguța Vasilescu, a declarat că sumele virate în conturile de pensie privată vor rămâne neschimbate.
Dacă statul ar fi respectat legislația actuală, respectiv o cotă de 6% în 2018 la Pilonul 2, și s-ar renunța la transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, suma virată lunar în contul de pensie private ar fi atins anul viitor 203 lei, potrivit calculelor realizate de specialiști contactați de Profit.ro.
La finele lunii septembrie, conform datelor Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Pilonul 2 avea 6,96 milioane de participanți și active nete de 38,17 miliarde de lei.