Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, va merge în județul Constanța, pentru promovarea mesajului campaniei de vaccinare, pe litoral.
Proiectul de lege care prevede separarea Vămii de ANAF ca entitate distinctă în subordinea Ministerului Finanțelor, cu numele Autoritatea Vamală Română, a primit ultimul aviz necesar, cel al Comisiei de buget din Camera Deputaților, înainte să se îndrepte către votul final al Camerei și, astfel, adoptarea de către Parlament. Proiectul a fost inițiat în toamna lui 2019 de Eugen Teodorovici, la acel moment senator și ministru al Finanțelor, și a beneficiat ulterior și de susținerea PNL, inclusiv a Ministerului Finanțelor în perioada în care instituția era condusă de actualul premier, Florin Cîțu.
În contextul întârzierilor înregistrate la punctul de frontieră dintre Bulgaria și Grecia (Kulata – Promachonas), Ministerul Afacerilor Externe precizează că Ambasada României la Atena a inițiat în regim de urgență demersuri pe lângă autoritățile centrale și locale elene, și a solicitat identificarea în cel mai scurt timp a unor soluții care să permită fluidizarea traficului în punctul de frontieră Kulata – Promachonas, inclusiv prin suplimentarea personalului și a echipamentelor de testare, arată comunicatul de presă al instituției.
Un centru de vaccinare împotriva COVID-19 va fi deschis în Vama Nădlac II din județul Arad, cea mai tranzitată terestru de românii din diaspora. Secretarul de stat pentru românii de pretutindeni, Oana Ursache, a declarat, duminică, la Timișoara, că sunt mulți români din diaspora care doresc doar să se vaccineze, apoi se întorc în țările în care trăiesc.
ANAF vrea să finanțeze prin PNRR (Programul Național de Redresare și Reziliență) dotarea cu echipamente de scanare pentru containere și trailere a 19 puncte vamale (rutiere, maritime, aeroporturi și poștă), potrivit informațiilor Profit.ro. În cazul în care nu obține finanțare prin PNRR, ANAF are în plan să finanțeze achiziția prin Fondul de gestionare integrată a frontierelor. Tot în acest sens, ANAF a prevăzut dotarea, din fonduri UE (POIM) a vămilor Halmeu și Siret cu echipamente de scanare.
O petrecere ad-hoc care a strâns sute de tineri pe plaja din Vama Veche a fost oprită sâmbătă noapte de polițiști
Ministerul Finanțelor va achiziționa o soluție de securitate pentru infrastructura IT a Sistemului Informatic Integrat Vamal, inclusiv servicii de suport, licențe și subscripții, valoarea contractului fiind estimată de autorități la 10,14 milioane de lei. Motivul pentru care soluția de securitate pentru Direcția Generală a Vămilor are un cost atât de ridicat este complexitatea contractului, determinată de faptul că "Sistemul Informatic Integrat Vamal (SIIV) este un sistem de importanță strategică, ce necesită o protecție deosebită pe domeniul politicilor de securitate informatică și are un nivel ridicat de sensibilitate al datelor/informațiilor prelucrate, nefuncționalitatea acestuia având un impact major în funcționarea sistemului".
Trei persoane au fost trimise în judecată de DNA Ploiești după ce au importat din Turcia zahăr pe care l-au declarat la vamă ca fiind sare, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind de peste 7 milioane de lei.
Mai mulți polițiști și vameși din Constanța sunt suspectați de DIICOT că au făcut parte dintr-o grupare care a introdus în România, prin sustragere de la controlul vamal, aproximativ 585.620 de parfumuri contrafăcute în valoare de 25 de milioane de euro. Parfumurile au fost aduse în țară prin operațiuni de import aparent legale, având ca obiect declarat cuptoare electrice provenite din Turcia. Liderii grupării ar fi dat mită peste 500.000 de dolari americani, "taxa" fiind de aproximativ 1 dolar pentru fiecare parfum introdus în țară prin contrabandă, plus o sumă fixă de 30.000 de dolari.
Companiile britanice au decis să se orienteze spre forța de muncă ieftină de peste hotare, care să le completeze actele vamale post-Brexit, ceea ce creează locuri de muncă în țări precum România și India, din cauza lipsei de personal calificat în Marea Britanie, transmite Bloomberg.
Spărgători au furat aproximativ 6,5 milioane de euro - în numerar - dintr-o clădire aparținând Vămii germane, la Emmerich (vest), străpungând un perete al sălii seifurilor cu ajutorul unui burghiu, a anunțat miercuri poliția, relatează AFP.
Restaurantele și cafenelele din Vama Veche și 2 Mai au fost închise, iar activitățile culturale din cele două localități au fost interzise, după ce a crescut numărul cazurilor de COVID-19. O măsură similară a fost luată de către autorități și în privința localității Fântânele, din același motiv.
Ministerul Finanțelor, condus acum de Florin Cîțu, susține un proiect de lege inițiat în Parlament de fostul ministru al Finanțelor Eugen Teodorovici, care prevede separarea Vămii de ANAF și înființarea ei ca structură în subordinea Ministerului Finanțelor, cu numele de Autoritatea Vamală Română. Proiectul, deși apreciat de specialiști din Vamă, a avut constant o altă miză pentru politicieni, întrucât cine este la putere la momentul reorganizării Vămii ca nouă structură, își va pune oamenii în funcții, în principal în posturile de conducere.
Un grup de 19 companii de transport rutier de mărfuri, în special transport containerizat, a transmis Direcției Generale a Vămilor (DGV), parte a ANAF, o adresă, obținută de Profit.ro, prin care contestă decizia DGV de la începutul lunii de a opri activitatea de vamă în port. Restricția, deși cu scop declarat de "fluidizare", a avut drept consecință imediată creșterea timpului pentru un transport de marfă către orice destinație din țară de la maxim 2 zile la 4-5 zile. În plus, transportatorii sunt nemulțumiți că trebuie să suporte costurile plimbării containerelor importate prin Constanța până la alte birouri vamale din țară. Profit.ro a scris recent că DGV a luat decizia de a opri operațiunile de vămuire la birourile vamale de frontieră din Constanța, în principal cel din port, și de a direcționa aceste operațiuni la birourile vamale din interiorul țării, motivul invocat fiind că acestea din urmă nu prea au activitate, în timp ce structura din port este încărcată, iar timpii de așteptare sunt mari. Cifrele pe anul trecut arată clar, însă, că firmele, chiar dacă au mult de așteptat, au ales ca pentru două treimi dintre containerele aduse prin Constanța să facă vama în port, în timp ce pentru cele cu destinație București-Ilfov, procentajul urcă la 75%. Conducerea Vămii, în loc să suplimenteze personalul și programul la vama din Constanța, a ales să direcționeze containerele de marfă către vămile de interior, care au o activitate mult mai redusă.
Conducerea Direcției Generale a Vămilor (DGV), parte a ANAF, a decis oprirea operațiunilor de vămuire la birourile vamale de frontieră din Constanța, în principal cel din port, și direcționarea acestor operațiuni la birourile vamale din interiorul țării, motivul invocat fiind că acestea din urmă nu prea au activitate, în timp ce structura din port este încărcată, iar timpii de așteptare sunt mari. Din cele 121.000 de containere care au intrat anul trecut prin portul Constanța cu destinație firme din România, pentru 81.600 firmele au ales, în contextul în care legislația UE le acordă dreptul să decidă unde fac vamă, derularea operațiunilor la punctul de intrare, în portul Constanța. După cum relevă documentul cu dispoziția internă, obținut de Profit.ro, miza este, în fapt, mutarea la structura din București a operațiunilor de vămuire pentru peste 43.000 de containere.
Dacă, în anii trecuți, principalele categorii de turiști care se cazau în camping, în Delta Dunării, erau studenții și nostalgicii de Vama Veche, care căutau prețuri mici la cazare, liniște și izolare, nevoia de distanțare fizică a unor români aduce noi tipuri de turiști în astfel de structuri de cazare, și anume familiile cu copii, dar și corporatiști și tineri care caută destinații cool.
Primarul comunei Limanu, Daniel Gheorghe Georgescu, a anunțat că, începând din acest weekend, beach-barurile cu program non-stop din Vama Veche vor difuza doar muzică ambientală, la fiecare sfârșit de săptămână, iar volumul acesteia va fi unul coborât. Măsura a fost luată pentru diminuarea riscului de extindere a virusului SARS- COV 19.
Polițiștii au constatat 15 infracțiuni de deținere de droguri de risc și de mare risc, fiind depistate 15 persoane, în urma unei acțiuni pentru combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și substanțe psihoactive, în stațiunea Vama Veche, desfășurată de polițiști din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii DIICOT Constanța.
Chestorul general de poliție Ioan Buda, șeful Poliției de Frontieră, a demisionat din funcție, invocând motive personale.
Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac I se menține aglomerat, marți dimineața, când se așteaptă circa patru ore pentru parcurgerea formalităților de intrare în România, însă în ultimele 24 de ore au fost înregistrați mai puțini călători. Haosul de la Nădlac a început în weekend, când sâmbătă și duminică sute de persoane au așteptat ore întregi la coadă și au declanșat o adevărată revoltă la punctul de trecere a frontierei.
Aproximativ 40.300 persoane, cetățeni români și străini, și peste 25.900 mijloace de transport, dintre care peste 21.200 automarfare au tranzitat punctele de frontieră în ultimele 48 de ore. Comparativ cu anul trecut, când au trecut frontiera peste 413.000 persoane, scăderea este de peste 90%, anunță Poliția de Frontieră, care subliniază că se menține relativ constant tranzitul mijloacelor de transport marfă.
ANAF pregătește o nouă licitație prin care să contracteze serviciile de mentenanță și reparații necesare repunerii în funcțiune a scanerelor mobile din vămi, care ar putea fi utilizate la controlul vamal nedistructiv al mijloacelor de transport marfă și containerelor, potrivit unui document analizat de Profit.ro. Pentru asigurarea serviciilor de manipulare, ANAF a inițiat și derulat, în 2019, două proceduri de achiziție care au fost anulate, deoarece ofertele au fost declarate neconforme.
Autoritățile vamale din Germania încearcă să dea de urma a circa 6 milioane de măști medicale pe care le-a comandat și care au dispărut de pe un aeroport din Kenya, scrie presa germană, citată de Reuters.
Cinci noi cazuri de infectare cu noul coronavirus au fost confirmate în România, numărul cazurilor la nivel național ajungând la 44.
Sute de români care au reușit să plece din Italia au ajuns la granița cu România la Nădlac, iar mulți dintre ei au refuzat să intre în carantină.