După mai multe luni de negocieri, guvernul canadian și Google au ajuns la un acord prin care gigantul californian va plăti compensații companiilor media din țară în schimbul distribuirii conținutului acestora, au anunțat mai multe instituții media canadiene, citate de AFP.
Tesla a intentat un proces împotriva Agenției Suedeze de Transport, după ce lucrătorii poștali au început să blocheze livrările de plăcuțe de înmatriculare pentru mașinile companiei, transmite CNBC.
Kraken, una dintre cele mai mari burse de criptomonede din lume, a fost dată în judecată de Comisia americană pentru bursă și valori mobiliare (SEC), care a acuzat-o că funcționează ilegal ca bursă de valori mobiliare, fără să se fi înregistrat în prealabil la autoritatea de reglementare.
Procesul celebrei Shakira pentru evaziune fiscală de aproape 14,5 milioane de euro începe la Barcelona, unde procurorii cer o pedeapsă de peste opt ani de închisoare, relatează AFP.
X Corp, cunoscută anterior sub numele de Twitter, va intenta un proces împotriva grupului liberal de supraveghere Media Matters for America și a celor care au atacat platforma de socializare X, a declarat Musk, la scurt timp după ce mari companii americane și-au întrerupt reclamele pe site, transmite Reuters.
Guvernul SUA a prezentat joi principalele argumente împotriva Google, compania Alphabet, încheind faza probatorie a unei bătălii judiciare în care a acuzat liderul căutărilor online că a încălcat legislația antitrust pentru a se menține în top, potrivit Reuters.
Fostul europarlamentar Laurențiu Rebega, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, trimis în judecată de Direcția Națională Anticorupție pentru infracțiuni în legătură cu accesarea de fonduri europene pe bază de documente falsificate, scapă de procesul penal, întrucât faptele s-au prescris.
Rompetrol Rafinare, deținută de grupul KazMunayGas International (KMG), analizează, în scopul protejării intereselor acționarilor, declanșarea unei acțiuni juridice pe tema controversatei taxe de solidaritate, după ce, așa cum a anunțat Profit.ro în ianuarie citând presa kazahă, CEO-ului KazMunayGas International, Magzum Myrzagaliyev, a negociat, fără succes se pare, nivelul acesteia.
Gazprom Export LLC, compania gigantului rus cu care Transgaz avea semnat contractul de tranzit pe firul 3 al conductei Isaccea-Negru Vodă, înregistra, la finalul lunii septembrie, o creanță de aproximativ 23 milioane euro (114,8 milioane lei) către operatorul de transport autohton, Transgaz, care, așa cum a anunțat Profit.ro, a angajat avocați și a lansat proceduri juridice la Curtea de Arbitraj de la Geneva pentru recuperarea debitelor restante. Gigantul rus nu și-a mai onorat contractul și nu a mai făcut nicio plată către Transgaz de un an de zile.
Producătorul sucurilor Tymbark a pierdut un proces intentat Comisariatului Județean Prahova pentru protecția Consumatorilor care, în urma unui control de anul trecut, a amendat compania cu 30.000 de lei, obligând-o să nu pună pe piață aproape 700.000 de litri de sucuri depozitate în condiții improprii, într-o curte, la soare.
Într-o prezentare internă, cei de la Apple au numit Android, sistemul de operare dezvoltat de Google pentru smartphone-uri, „un dispozitiv masiv de urmărire”.
Doi angajați ai ANAF – unul de la Direcția Regională Antifraudă Fiscală Alexandria, celălalt din cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală București - au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de înșelăciune și uz de fals după ce au folosit diplome de studii falsificate pentru a promova în funcții.
Gigantul american Apple a încercat, dar a eșuat, să oprească începerea unui proces în care este acuzată că a ascuns faptul că a folosit baterii defecte în milioane de iPhone-uri.
Compania canadiană Euro Sun Mining, proprietara proiectului aurifer de la Rovina, al doilea ca mărime din Europa, trebuie să depună din nou cererea de obținere a avizului de mediu pentru proiect, a decis Tribunalul din Cluj-Napoca.
Un director executiv de top de la Google a comparat afacerea de publicitate a browser-ului web cu vânzarea de droguri, spunând că este “unul dintre cele mai bune modele de afaceri create vreodată în lume", deoarece compania poate "ignora" utilizatorii și se poate concentra pe generarea de venituri din publicitate.
Un grup bipartizan de 42 de procurori generali din Statele Unite au dat în judecată Meta Platforms din cauza unor funcții care creează dependență destinate copiilor și adolescenților, au anunțat birourile acestora, transmite CNBC.
Burger King a cerut unui judecător să-i sancționeze pe avocații din spatele unei acțiuni colective propuse, care acuză gigantul fast-food-ului că înșală clienții cu privire la dimensiunea burgerilor și sandvișurilor sale, transmite Reuters.
Citibank a câștigat un proces după ce a concediat un angajat care a cerut decontarea cheltuielilor pentru sandvișuri și cafea pentru partenera sa și apoi a mințit în legătură cu acest lucru.
Dacă autoritățile guvernamentale de reglementare vor avea câștig de cauză împotriva Google în cel mai mare proces antitrust din Statele Unite din ultimul sfert de secol, este posibil să se producă schimbări drastice care vor submina dominația unui motor de căutare care definește internetul pentru miliarde de oameni, scrie Associated Press.
Trupa Coldplay se află într-o bătălie juridică cu fostul lor manager, ambele părți depunând cereri concurente la Înalta Curte, solicitând milioane de lire sterline de la cealaltă parte, scrie The Guardian.
Procesul în care omul de afaceri Gruia Stoica a fost judecat pentru spălare de bani și constituirea unui grup infracțional organizat, în dosarul privatizării societății Transbordare Vagoane Marfă, a încetat ca urmare a intervenirii prescipției penale, a decis vineri, Curtea de Apel Iași. În prima instanță, Gruia Stoica primise o condamnare de patru ani de închisoare.
Cântăreața pop Shakira riscă un al doilea proces în Spania, după ce a fost acuzată că ar datora autorităților fiscale spaniole aproape 6,7 milioane de euro, informează DPA.
Nicușor-Mircea Mihai, fost director comercial în cadrul companiei Romarm, a fost achitat definitiv de Curtea de Apel București pentru instigare la abuz în serviciu și complicitate la cumpărare de influență, într-un dosar în care a fost acuzat de DNA că a intervenit pentru ca fabrica de armament de la Cugir să cumpere de la o prietenă mii de genți speciale pentru muniție la prețuri supraevaluate.
Când Apple a lansat propriul serviciu de cartografiere, Google Maps a pierdut trafic important, iar asta a constituit o lecție pe care Google a învățat-o și a evitat ca aceeași situație să se repete în cazul motorului de căutare, scot la iveală mărturiile din amplul proces antitrust împotriva Google.
Compania americană Starbucks a fost obligată de un judecător federal să se confrunte cu un proces care susține că mai multe dintre băuturile sale de fructe Refresher nu au un ingredient cheie: fructe.