Retailerul elen de jucării și decorațiuni Jumbo și-a revizuit planurile de extindere în România
Casele de marcat la care clienții supermarketurilor își scanează singuri produsele ar putea fi taxate la nivelul unui salariu minim, prin impunerea de impozit și contribuții, potrivit unei inițiative de propunere legislativă pe care PSD o pregătește pentru discuții în coaliția de guvernare, au declarat pentru Profit.ro surse din interiorul PSD.
Flanco se apropie de finalizarea unui proces amplu de reamenajare a nouă dintre magazinele sale, a căror suprafață totală, de 8.000 mp, reprezintă aproximativ 15% din întreaga rețea. Investiția s-a ridicat la o valoare de aproximativ 7 milioane lei.
Vânzările Altex România în primele două luni ale anului au fost ușor peste așteptări, dar, pentru o imagine mai clară privind întregul an 2023, așteptăm confirmarea cifrelor în lunile următoare, a declarat pentru Profit.ro directorul de achiziții al companiei, Raul Filip.
Distribuitorul elen de îmbrăcăminte și cosmetice Fais Group, deținătorul francizei principale pentru brandul de cosmetice KIKO Milano în mai multe state, confirmă că pregătește intrarea în România, operațiune anunțată anterior de Profit.ro.
Producătorul de mobilă Spectral Mobila SA, care deține o fabrică în județul Vaslui, a încheiat anul 2022 cu o cifră de afaceri netă de 5,8 milioane de euro, în creștere cu 16% față de cea din 2021.
Furnizorul de legume și fructe VerziBox va deschide în luna februarie un magazin în Ploiești, al doilea al rețelei, și încă unul până la sfârșitul primăverii. Business-ul a pornit în mai 2020, în plină pandemie, ca serviciu de livrare fructe și legume proaspete la domiciliu, pentru a face legătura între producătorii locali și consumatorii nevoiți să respecte restricțiile de circulație.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo și-a accelerat creșterea în România anul trecut, ajutat de revenirea puternică a cererii în ultimul trimestru. Deschiderea hipermarketului din Sibiu, al 16-lea de pe piața locală, a contribuit la creșterea vânzărilor.
Retailerul de produse cu discount Pepco Group a ajuns la o rețea de peste 400 de magazine în România și vede în continuare un potențial ridicat de creștere, în cadrul strategiei de expansiune în Europa Centrală și de Est.
Lanțul de supermarketuri și magazine de proximitate Mega Image, parte din grupul olandezo-belgian Ahold Delhaize, a fost amendat cu 5,5 milioane de lei și 32 de unități ale lanțului au fost închise temporar în urma unor controale ale ANPC care au vizat 305 dintre cele peste 800 de magazine. Pentru 20 de magazine inspectorii au propus închiderea temporară pe o perioadă între 6-12 luni.
Noul magazin pe care retailerul de jucării Jumbo îl construiește la Sibiu se va deschide luna viitoare.
IKEA România a înregistrat rezultate pozitive în anul fiscal 2022 , cu o creștere de 2,5% a vânzărilor totale, respectiv de peste 13% pentru comerțul online, comparativ cu anul precedent. Mai mult, IKEA a vândut peste 22 de milioane de produse, dintre care 66,55% au fost piese de mobilier și 34,2% accesorii, cifra de afaceri ajungând la peste 1 miliard de lei.
Retailerul Profi, deținut de fondul de investiții Mid Europa, cu cea mai extinsă rețea de magazine din țară, a înregistrat anul trecut afaceri de 9,523 miliarde lei, de la 8,837 miliarde lei în anul precedent, dar și-a majorat și pierderile, la 130,7 milioane lei, față de 124,3 milioane lei în 2020.
Grupul suedez de mobilă IKEA, cel mai mare retailer de mobilă din lume, se pregătește de deschiderea magazinului din Timișoara.
Retailerul elen de jucării și decorațiuni Jumbo își menține calendarul de investiții pentru 2022 și 2023, inclusiv în România, unde pregătește 3 noi hipermarketuri și lansarea vânzărilor online, însă a decis să amâne temporar deciziile privind investițiile ulterioare, în contextul “creșterii necontrolate” a costurilor.
Teilor, lanțul de magazine de bijuterii de lux, cu prezență în regiunea Europei Centrale și de Est, își continuă expansiunea și a anunțat că se va concentra între 2022 și 2024 pe consolidarea prezenței pe piețele existente, prin intermediul a peste 60 de magazine în România, Polonia, Ungaria, Bulgaria și Cehia.
Noul concept de magazine funcționează pe bază de Vending Machines, fiind deschise consumatorilor non-stop.
Echipele de comisari ANPC din cadrul Comandamentului Litoral 2022 au verificat modul în care este respectată legislația în domeniu în marile magazine de tip supermarket din sudul litoralului Mării Negre. S-au aplicat amenzi de 235.000 de lei.
Retailerul german cash & carry Metro, cu o rețea de 30 de centre de distribuție, inclusiv 5 magazine Metro Punct, care au generat în 2021 un rulaj de 7,282 miliarde de lei (1,473 miliarde de euro), plus 16% față de 2020, vrea să-și instaleze panouri fotovoltaice începând cu anul următor.
PepsiCo a preluat 20% din acțiunile Carpathian Springs, producătorul Aqua Carpatica, controlat în România de omul de afaceri grec Jean Valvis, odată cu drepturile de distribuție exclusive pe canale specifice din România, Polonia, alte țări internaționale, cu perspectiva de a fi extinse și în alte piețe, inclusiv în Statele Unite ale Americii.
Startup-ul Aqurate, care a construit o platformă de colectare a datelor relevante pentru magazinele online, pe baza cărora oferă soluții de creștere a shop-urilor, urmează să închidă o rundă de finanțare și vrea să se extindă atât în Europa de Vest, cât și în regiunea CEE.
CEO-ul și președintele Gap, Sonia Syngal, a demisionat, cu efect imediat, a anunțat retailerul de îmbrăcăminte. Compania a anunțat că promoțiile masive din ultima perioadă au avut un impact negativ asupra marjei sale brute.
Retailerul grec de jucării și decorațiuni Jumbo pregătește extinderea rețelei de hipermarketuri din România cu trei noi magazine până la finele anului viitor.
Retailerul german TEDi, specializat în vânzarea de produse nonalimentare la prețul de 1 euro, a planificat pentru perioada următoare deschiderea a trei magazine în România, la București, Turda și Moșnița, lângă Timișoara.
Grupul suedez de mobilă IKEA a trecut în România, anul trecut, de borna de 1 miliard de lei cifră de afaceri, înregistrând și un profit record, de 39,1 milioane lei, de la 10 milioane lei în anul precedent.