Vodafone Romania, Setrio Soft și Briliant Technlogies s-au înscris la o licitație organizată de Compania Națională Poșta Română (CNPR), unul dintre principalii jucători locali de profil, controlat de stat, pentru furnizare de software de optimizare si monitorizare rute livrări, efectuare operațiuni AWB și încasări pe teren, precum și servicii de comunicații.
Societatea High-Tech Systems&Software va furniza Senatului României o soluție IT de 5,31 milioane de lei, fără TVA, care ve permite instituției creșterea capacității administrative, potrivit datelor din caietul de sarcini al procedurii.
Cel mai mare diamant de culoare albastru intens scos vreodată la licitație ar putea fi vândut cu până la 50 de milioane de dolari la o vânzare de bijuterii rare organizată de Christie's la Geneva, în 7 noiembrie, a anunțat casa de licitații, scrie Reuters.
UNIQA Asigurări a depus singura ofertă la o licitație organizată de Hidroelectrica pentru servicii de asigurare de răspundere civilă a administratorilor și directorilor (membrii Consiliului de Supraveghere și ai Directoratului, inclusiv presedinții), poliță de tip D&O (Directors & Officers Liability), pe o perioada de un an.
Compania poloneză PESA a câștigat licitația lansată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) și pentru livrarea a peste 60 de trenuri, după ce luna trecută a obținut contractul pentru alte 20 de rame.
Metrorex a anulat, luni, o licitație care urmărea achiziționarea de servicii de proiectare și execuție lucrări de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și de curenți slabi la tronsonul de metrou din Magistrala 6 Tokyo - Aeroport Otopeni, contract estimat la 1,29 miliarde de lei, fără TVA.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului (ANPM) a primit mai multe oferte pentru furnizare unui sistem informatic pentru Servicii Publice de Mediu (SIISPM) în cadrul unui proiect care vizează digitalizarea a 32 de servicii furnizate de instituție. Contractul este parte Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și fost estimat la 28,56 milioane lei, fără TVA, pentru o durată de doi ani de la data atribuirii.
Asocierea formată din Flame Data Technologies (lider), Digitalix Systems, Adamo Technology și Softcentric Development a câștigat, din postura de unic ofertant, o licitație pentru realizarea unui sistem informatic care va gestiona tichetele de activități casnice.
Connections Consult a câștigat o licitație organizată de Serviciul Român de Informații (SRI) pentru echipamente hardware și software necesare implementării proiectului "Dezvoltarea unei platforme de analiză avansată de securitate cibernetică - DPAS", SMIS 155993, care va permite instituției să-și consolideze capabilitățile de prevenire, identificare, analiză și reacție la incidentele de securitate cibernetică și, astfel, să asigure securitatea infrastructurilor IT&C deținute la nivel național.
BRD Groupe Societe Generale și UniCredit Bank Romania au depus oferte la o licitație organizată de CFR Călători pentru servicii de creditare, în sumă de 208,722 milioane de lei, banii urmând să fie utilizați pentru refinanțarea unor împrumuturi cu scadență la 22 decembrie 2023 și care au fost utilizate pentru finanțarea capitalului circulant al transportatorului feroviar.
Asocierea formată din Deloitte Consultanță (lider), Public Research și Rovner&Moore a câștigat o licitație organizată de Ministerul Transporturilor pentru realizarea unei analize diagnostic a performanțelor financiare și operaționale pentru companiile CNAIR, CNIR, CFR, CFR Călători și Metrorex, plus "consultanță pentru managementul contractului și monitorizare plan de acțiuni pentru implementarea principalelor recomandări".
Lucrarea ”Fuga în Egipt” de Adrian Ghenie, cel mai bine cotat pictor român, a fost vândută joi, la Paris, într-o licitație a casei Christie's pentru suma finală de 3,67 milioane euro.
Asocierea Starc4sys (lider), Rartel și Dendrio Solutions a depus singura ofertă în cadrul unei proceduri a Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pentru echipamente necesare modernizării Rețelei Naționale de Voce (RNV) a instituției pentru unitățile aparatului central, dar și pentru unități subordonate.
O vastă colecție de artă, mobilier, argintărie, ceramică și bijuterii, aflată de mult timp în colecția privată a dinastiei bancare Rothschild, a fost vândută cu peste 62,6 milioane de dolari în cadrul mai multor licitații la casa Christie’s din New York, transmite CNN.
Agenția Națională de Administrare Fiscală organizează, în noiembrie, licitație publică pentru valorificarea unor bunuri imobile aparținând debitorului Tender SA, conform unui anunț publicat de ANAF.
Administrația Străzilor anunță pe SEAP licitație pentru servicii de reparare a străzilor, atât partea carosabilă, cât și trotuare, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio București.
ANAF a scos la licitație mai multe terenuri aparținând fostei șefe a Autorității Naționale de Restiture a Proprietăților (ANRP) Crinuța Dumitrean, executată în urma unui dosar în care instanța a dispus confiscarea de la aceasta a sumei de 400.000 de euro, apreciată de autorități ca fiind primită ca mită, chiar dacă faptele din dosarul în care a fost trimisă în judecată, în 2016, de către DNA s-au prescris. De asemenea, Fiscul vinde și un teren din București al Elenei Udrea, ajuns la a doua licitație și, în consecință, cu prețul redus cu 25%. În total, cele șapte terenuri din Ilfov ale Crinuței Dumitrean (4 milioane de lei cu TVA) și terenul din București al Elenei Udrea (6,8 milioane de lei cu TVA), se apropie de 11 milioane de lei.
Total Soft și asocierea formată din Connections Consult (lider) și Binbox Global Services s-au înscris la o licitație organizată de Agenția Națională a Funcționarilor Publici (ANFP) pentru servicii de dezvoltare și implementare a platformei interactive și colaborative pentru managementul standardizat al resurselor umane în administrația publică centrală (SIMRU). Proiectul are un buget estimat la 38,9 milioane de lei, fără TVA.
FAST Brokers a depus singura ofertă la Ministerul Apărării Naționale (MApN) pentru furnizarea de asigurări facultative pentru viață, accidente și sănătate, viitoarea poliță urmînd să acopere militarii din forțele aeriene ale armatei pe o perioadă de 24 luni.
Asocierea Arobs Systems (lider) și Wing Leading Edge va furniza, în urma câștigării unei licitații, servicii de asistență tehnică, mentenanță corectivă și evolutivă necesare sistemului informatic integrat al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP). Procedura a fost estimată la 12,625 milioane de lei, fără TVA, pentru doi ani de la data atribuirii. Contractul a fost semnat pentru aceeași sumă. Mai multe detalii AICI.
Administrația Națională a Penitenciarelor anunță pe SEAP licitație pentru bunuri din domeniul IT și Comunicații, în valoare totală estimată de 68.218.178 lei.
Ministerul Apărării Naționale (MApN) a comandat un al doilea lot de camioane de la Iveco Defense Vehicles, în baza unui contract-cadru de peste 3,4 miliarde de lei, atribuit producătorului italian de camioane militare în 2019.
Garda Națională de Mediu alocă 6,6 milioane lei pentru achiziționarea unui număr de 16 aeronave fără pilot, pentru îmbunătățirea guvernanței gestionării deșeurilor, în vederea accelerării tranziției la economia circulară, potrivit anunțului de participare postat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), transmite Agerpres, citată de G4Media.ro.
Asocierea formată din CON-A Operations și CON-A a câștigat o licitație organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru un contract de proiectare și execuție lucrări în vederea realizării viitorului sediu al Direcției Județene de Telecomunicații Speciale Constanța. Proiectul va avea o durată de 510 zile de la data atribuirii și a fost semnat pentru suma de 23,215 milioane de lei, fără TVA, de la 23,219 milioane de lei, fără TVA.
Banca Comercială Română (BCR), Alpha Bank România și Banca Transilvania au depus oferte pentru furnizarea către Imprimeria Băncii Naționale a României a unui credit de 8 milioane de euro, destinat finanțării achiziției unei mașini de tipărit, parte a programului de investiții al instituției pentru anul 2023 și următorii.