Gripa aviară a trecut la vaci și se răspândește rapid în turmele din Statele Unite, iar oamenii de știință sunt îngrijorați. Una din cinci mostre de lapte de la vânzarea cu amănuntul din Statele Unite a fost testată pozitiv pentru fragmente virale.
Producătorii de lapte din Statele Unite au început să ia măsuri, în unele cazuri radicale, pentru a încerca să oprească răspândirea gripei aviare la animalele lor, după ce aceasta a fost depistată în cirezi de vaci din mai multe state americane, relatează Reuters. Agenția de presă amintește că gripa aviară a decimat ferme de păsări din întreaga lume începând cu 2022 și a fost depistată la o serie de animale, de la foci, la vulpi și sconcși.
Moderna a anunțat că divizia de științe a vieții a fondului de investiții Blackstone va oferi companiei 750 de milioane de dolari pentru a ajuta la finanțarea dezvoltării vaccinurilor sale antigripale, susținând eforturile companiei de a promova mai multe tipuri de vaccinuri, în fața unei scăderi abrupte a vânzărilor de vaccinuri împotriva COVID-19, transmite Reuters.
Guvernul spaniol a propus să fie instituită la nivel național obligația ca oamenii să poarte măști în spitale și în clinicile medicale, în timp ce Italia a anunțat că înregistrează un record al bolilor respiratorii, pe măsură ce gripa și COVID-ul se răspândesc în Europa, relatează Reuters.
Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală a confirmat prezența virusului gripei aviare H5N1 în probele prelevate de la cadavrele de păsări dintr-o exploatație comercială de găini ouătoare cu un efectiv de 73.583 de capete, din localitatea Piscani, județul Olt, au informat reprezentanții Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.
Compania farmaceutică americană Moderna a anunțat că vaccinul său combinat care vizează atât COVID-19 cât și gripa a generat, în cadrul unui studiu în fază inițială, un răspuns imunitar puternic în comparație cu vaccinurile individuale împotriva virusurilor care provoacă aceste boli, transmite Reuters.
Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a recunoscut că tot mai multe focare de gripă aviară care afectează mamiferele sunt detectate și că acest lucru stârnește îngrijorări puternice cu privire la posibilitatea ca virusul să se adapteze și să infecteze mai ușor oamenii.
Autoritățile franceze au confirmat că intenționează să demareze, la toamnă, un program de vaccinare a păsărilor împotriva gripei aviare, după ce rezultatele testelor făcute cu vaccinarea rațelor a demonstrat că vaccinul are o „eficiență satisfăcătoare”, a anunțat Ministerul francez al Agriculturii, transmite Reuters.
Guvernele ar trebui să ia în considerare vaccinarea păsărilor împotriva gripei aviare pentru a evita ca virusul, care a ucis deja sute de milioane de păsări și a infectat mamifere în întreaga lume, să se transforme într-o nouă pandemie, a declarat șeful Organizației Mondiale a Sănătății Animale (OMSA), citat de Reuters.
O femeie a murit în China din cauza gripei aviare H3N8, un virus care circulă din 2002 și nu a avut până acum victime umane cunoscute, a anunțat Organizația Mondială a Sănătății (OMS), relatează AFP.
Cea mai gravă epidemie de gripă aviară cu care s-a confruntat vreodată Japonia a decimat efectivele de păsări și a dus la creșterea explozivă a prețului la ouă, iar acum nu mai există suficient teren pentru a îngropa păsările moarte, transmite Bloomberg.
Compania Bravcod, care produce carne de curcan sub brandul Peneș Curcanul, a suferit pierderi de peste 40 de milioane de lei în urma gripei aviare care a afectat trei dintre fermele firmei, însă nu va promi despăgubiri decât pentru păsările ucise, nu și pentru costurile de igienizare.
Gripa aviară a ajuns în noi colțuri ale globului și a devenit endemică pentru prima dată la unele păsări sălbatice care transmit virusul păsărilor de curte, potrivit medicilor veterinari și experților în boli, care avertizează că acum este o problemă pe tot parcursul anului.
Vaccinarea antigripală este "totuși" redusă în România, iar pentru a stopa o epidemie și mai ales consecințele asupra persoanelor vârstnice, ar trebui vaccinate "cam 3,5 milioane" de persoane, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
ANSVSA anunță că a fost confirmat al doilea focar secundar de gripă aviară cu subtipul H5N1 la o fermă de curcani, BRAVCOD SRL – F5, de pe platforma zootehnică Codlea, localizată tot în apropierea fermei unde a fost diagnosticat focarul primar.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat, duminică seară, că numărul cazurilor de gripă și viroză este în scădere, declinul fiind, doar în ultima săptămână, de 25%. Rafila este de părere că în două săptămâni epidemia de gripă va ajunge la final.
Un focar secundar de gripă aviară cu subtipul H5N1 a fost confirmat la o altă fermă de curcani, BRAVCOD SRL – F1, de pe platforma zootehnică Codlea, aflată în imediata proximitate a fermei unde a fost diagnosticat focarul primar, a anunțat, sâmbătă, ANSVSA. De asemenea, la o fermă cu 113.000 de păsări este suspiciune de gripă.
Un focar de gripă aviară a fost detectat la o fermă de curcani din Codlea, unde se află peste 60.000 de păsări, pe o rază de minim 10 km fiind luate măsuri de restricție severe privind circulația persoanelor, a animalelor și a mijloacelor de transport, anunță ANSVSA.
Șeful DSU, Raed Arafat, a afirmat că este o presiune mare pe Unitățile de Primiri Urgențe, având în vedere numărul mare de viroze și gripe, dar și pe segmental consultațiilor la domiciliu. Arafat a subliniat că la nivel național nu este o creștere semnificativă a numărului de cazuri, fiind o perioadă clasică de viroze, însă în acest an virusul este mai puternic, după ce doi ani la rând oamenii au purtat mască, din cauza Covid.
Vaccinarea împotriva gripei este posibilă, începând de astăzi, și în farmaciile comunitare din România autorizate în acest sens de Ministerul Sănătății în cadrul unui program pilot.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, se așteaptă, în săptămâna care urmează, la o creștere a numărului de viroze respiratorii, după ce în ultima săptămână s-au înregistrat „puțin peste o sută de mii de cazuri”, estimând că la sfârșitul lunii situația privind îmbolnăvirile va intra pe un trend se scădere. Ministrul este de părere că, cel mai probabil, în acest sezon nu va fi depășit pragul de 170.000 de noi cazuri pe săptămână, prag atins în timpul epidemiei de gripă din sezonul 2018-2019. Ulterior, el a anunțat că de la raportarea INSP de joi, care menîiona 15 decese, s-au mai înregistrat câteva decese provocate de gripă, numărul total situându-se ”undeva în jur de 20 de decese”.
Prezența virusului gripei aviare a fost confirmată de laboratorul Oficiului Național pentru Siguranța Lanțului Alimentar (Nébih) în județul Békés și la Budapesta - informează site-ul instituției, citat de MTI.
Ministrul Sănătății anunță că va introduce starea de alertă epidemică pentru gripă, dar fără restricții și măsuri de carantină și izolare, ci doar cu recomandări de protejare, asigurând că este o situație fără precedent, dar nu dramatică. VEZI VIEO MAI JOS
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a precizat, marți, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că epidemia de gripă în România ar putea fi declarată pe baza datelor săptămânale care vor fi prezentate joi de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), iar măsurile vizează în principal sistemul de sănătate.
Peste 140.000 de cazuri de infecții respiratorii acute au fost înregistrate săptămâna trecută, fiind un record pentru luna decembrie în ultimii cel puțin zece ani, potrivit datelor Institutului Național de Sănătate Publică (INSP).