Concurența neloială a economiei din zona gri sau chiar neagră are un impact major asupra antreprenorilor corecți, iar statul de foarte mult timp, deși susține că ia măsuri pentru reducerea acestui fenomen, nu a reușit să îl combată eficient, a declarat Florin Jianu, Președinte, Consiliul Național al întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) la conferința "Profit.ro IMM – Anul marilor presiuni pentru micii antreprenori. Unde mai pot găsi soluții de creștere Ediția a IV-a". Potrivit acestuia, noile sisteme de rapotare, precum e-Factură, e-Transport, e -Sigiliu, au avut în principal impact asupra antreprenorilor cinstiți, în timp ce firmele care nu raportau anumite date înainte, nu o fac nici acum.
Perioada în care nu sunt aplicate sancțiuni pentru nerespectarea obligației de a transmite și în sistemul e-Factură facturile emise va fi extinsă până la 31 mai, potrivit unui proiect de oronanță pregătit acum de către Ministerul Finanțelor, care confirmă informația anunțată anterior de către Profit.ro. În prezent, sancțiunile sunt suspendate până la 31 martie. După adoptarea modificării propuse, primele sancțiuni ar veni, astfel, cu data de 1 iunie în loc de 1 aprilie. De asemenea, sunt operate unele modifcări și în ce privește amenzile, pentru a preciza că se dă o singură amendă pe lună, indiferent de numărul facturilor neraportate în termenul de 5 zile, și că nu se dau amenzi retroactiv, adică amenzile de după 1 iunie vor viza doar facturile emise după 1 iunie și neraportate, nu și eventuale restanțe din lunile anterioare.
ANAF avertizează din nou asupra unor mesaje false transmise în numele instituției, prin care contribuabililor le sunt solicitate informații privind facturile emise în sistemul e-Factura pentru societățile pe care le administrează sau la care lucrează.
Introducerea, de la 1 ianuarie, a raportării obligatorii pentru toate facturile dintre firme a generat în primă fază probleme de adaptare unui număr semnificativ de firme.
Ministerul Finanțelor ia în calcul o posibilă amânare până, cel mult, la sfîrșitul lunii iunie a termenului în care nu se dau amenzi pentru netransmiterea facturilor și în sistemul e-Factură, a declarat ministrul Finanțeloor, Marcel Boloș, la conferința „Perspectivele macroeconomice și fiscale ale României pe 2024”, organizată de News.ro. Boloș a anunțat, încă din ianuarie, pentru Profit.ro, că Ministerul Finanțelor analizează situația eFactură și ia în calcul o potențială amânare a termenului de la care încep să fie aplicate sancțiuni. La momentul respectiv, ministrul nu a spus până la ce termen ar putea fi extinsă perioada fără amenzi.
Ministerul Finanțelor a anunțat astăzi lansarea versiunii simplificate a aplicației e-Factura. Inițiativa are ca obiectiv principal creșterea accesibilitãții și ușurinței în utilizarea instrumentului, pentru toți contribuabilii. Profit.ro a prezentat ieri informații despre noua aplicație.
Ministerul Finanțelor va lansa miercuri varianta simplificată pentru e-Factură, o aplicație de completare a facturii într-un format simplificat, aceasta fiind introdusă ca răspuns la solicitările transmise de microîntreprinderi, ce nu utilizează în mod curent elemente operaționale complexe. Modulul Antifraudă pentru analiză de risc (și controale) pe baza informațiilor transmise în e-Factură va deveni operațional de la 1 mai, cu câteva luni înainte de termenul asumat, de 1 iulie.
Ultimele teste pe aplicația simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi s-au efectuat luni, iar e-Factura simplificată va putea fi folosită de miercuri, a anunțat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, la Palatul Parlamentului.
Asociațiile de proprietari au mari probleme de conformare în privința e-Factura. În cadrul unei conferințe la care au participat și reprezentanții ANAF, o doamnă în vârstă, reprezentana unei asociații, a vrut să înțeleagă un lucru despre e-Factura, mai ales că a primit răspunsuri diferite în zile diferite când s-a dus la unul dintre sediile instituției.
Ministerul Finanțelor (MF) lucrează la o aplicație simplificată pentru firmele mici care nu au un volum mare de facturi, pe care o va lansa la începutul lunii martie, a declarat ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.
Ministerul Finanțelor și ANAF transmit că nu există riscuri asociate facturării consumului de electricitate și gaze al firmelor, după ce Profit.ro a semnalat problema incompatibilității dintre reglementările și formatul facturilor la energie electrică și gaze naturale și cele ale sistemului național e-Factură, precum și demersul autorităților de a o rezolva.
Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) și Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) încearcă de la finalul anului trecut să rezolve problema incompatibilității dintre reglementările și formatul facturilor la energie electrică și gaze naturale și cele ale sistemului național e-Factură.
Ministerul Finanțelor va dezvolta o aplicație mobilă pentru sistemul e-Factură și va analiza posibilitatea deducerii din impozit a costurilor generate de achiziția de echipamente pentru aplicarea noilor sisteme (e-transport, e-factură), în timp ce ANAF va implica mediul de afaceri în elaborarea normelor privind aplicarea impozitului pe microîntreprinderi și va clarifica modul de încadrare în categoria microîntreprinderilor plătitoare de impozit pe venit raportat la modificările introduse prin OUG 115/2023, a anunțat astăzi Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR), aceste măsuri fiind convenite în urma unor discuții derulate marți, la Guvern, cu premierul și reprezentanți ai mai multor instituții.
Mulți contribuabili au observat că unele facturi, atât primite cât și trimise, au sume diferite în e-Factura față de cele în format fizic. Nu sunt diferețe mari, dar cum de la 1 iulie vor conta doar cele din sistemul Ministerului Finanțelor, sumele se strâng.
Directorul Centrului Național pentru Informații Financiare (CNIF), Dan Peștină, a intrat în discuții cu utilizatori ai e-Factură pe unul dintre grupurile specializate de Facebook, e-Factură România. Postarea inițială a unui utilizator e-Factură, foarte critică la adresa la adresa e-Factură, a atras peste 400 de comentarii critice despre sistemul operat de CNIF, multe dintre ele generate de către comentariile lui Peștină, care încerca să explice că e-Factură funcționează cu întreruperi de foarte scurtă durată.
Ministerul Finanțelor anunță că, de la 1 ianuarie 2024 și până în prezent, au fost operate o serie de corecții la aplicația e- factura.
Nomenclatorul unităților de măsură relevă traduceri amuzante pentru sistemul e-Factura.
Ministerul Finanțelor anunță întâlniri tehnice săptămânale cu reprezentanții platformelor de facturare și cu cei ai companiilor care oferă servicii de contabilitate, pentru a îmbunătăți sistemul e-Factura. Profit.ro a anunțat anterior că ministerul pregătește întâlniri tehnice și reluarea webinariilor, acum pe tema eFactură. De asemenea, o listă cu probleme tehnice semnalate de specialiști a fost transmisă MF de către Profit.ro și redirecționată către analiză la CNIF, centrul IT al Finanțelor.
Sistemul RO e-Factura, mult discutat în această perioadă, este o inițiativă importantă a procesului de digitalizare, care poate conduce, la un moment dat, la o mai bună colectare a taxelor la Bugetul de Stat. Însă, cum drumul spre iad este pavat cu bune intenții, acest sistem are și neajunsuri care generează, deja, multe bătăi de cap firmelor.
Primele zile din 2024 sunt ocupate cu crearea conturilor în Spațiul Privat Virtual (SPV) pentru a folosi e-Factura. Unii încă nu au reușit să se logheze: încă încearcă. Alții au observat, luni de exemplu, că unele module din e-Factura nu le-au mers pur și simplu. Bineînțeles, mai sunt și cazurile în care unele facturi apar de mai multe ori în sistem (iarăși este o eroare frecventă care exista chiar și înainte de generalizarea e-Factura).
Ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, a anunțat că are o veste proastă pentru cei care credeau că nu va merge modulul e-Factura și a precizat că au fost preluate în sistem peste 2,7 milioane de facturi, cu o valoare de 16 miliarde de lei. El a menționat că se așteaptă să se ajungă la un milion de facturi pe zi.
Vodafone și-a notificat clienții de business că nu va putea implementa e-Factura în format XML de la 1 ianuarie și va continua să transmită facturile în format PDF prin canalele obișnuite în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2024.
ANAF atenționează asupra unei campanii de mesaje false, transmise în numele instituției, prin care contribuabililor li se solicită ”Fișele Client și Fișa Furnizor (dacă este cazul) pentru facturile emise și primite în luna curentă, pentru verificarea setărilor în sistemul eFactura”.
Sistemul de facturare electronică RO e-Factura devine o realitate incontestabilă pentru mediul de business din România. Începând cu 1 ianuarie 2024, utilizarea acestui sistem pentru preluarea facturilor electronice prin intermediul serverului ANAF, ce are drept scop eficientizarea colectării impozitelor și taxelor, îmbunătățirea gradului de colectare a TVA și combaterea evaziunii fiscale, va fi obligatorie pentru toate companiile din țară.
Cât de mult plătim pentru internet, un serviciu care este considerat deja o necesitate de bază în condițiile în care totul trece prin ecranul unui computer, unui telefon mobil sau al unei tablete? Furnizorul de telefonie și internet VPN Surfshark, într-un sondaj efectuat în 121 de țări, dezvăluie că internetul cel mai puțin accesibil de pe planetă este de obicei și cel mai prost, scrie The Huffington Post, citată de Rador Radio România.