Aeroportul Heathrow din Londra va limita numărul pasagerilor care pleacă la 100.000 pe zi, pentru a limita cozile, întârzierile pentru bagaje și anulările, și le cere companiilor aeriene să nu mai vândă bilete pentru zborurile care ar putea fi eliminate, relatează news.ro, conform CNBC.
Polițiștii Direcției Transporturi, care au făcut, săptămâna aceasta, controale în zonele aeroporturilor pentru a verifica modul în care este respectată legislația în domeniul transportului de persoane cu taximetre și mașini închiriate au aplicat 75 de amenzi contravenționale. De asemenea, un șofer a fost depistat drogat la volan, iar pentru patru autovehicule au fost retrase certificatele de înmatriculare, din cauza unor defecțiuni tehnice sau dotări nepermise de lege.
Lucrătorii greviști ai aeroportului din Paris vor organiza o nouă grevă în principalul hub internațional al capitalei franceze, în perioada 8-10 iulie, pentru a-și promova revendicările salariale, semnalând încă o perturbare pentru călătoriile din sezonul de vară, transmite Reuters.
Germania urmează să angajeze lucrători din străinătate pentru a pune capăt haosului de pe aeroporturile germane, care se confruntă cu o lipsă de personal și anulări de zboruri în lanț, odată cu apropierea vacanței, anunță duminică miniștri germani, relatează AFP.
Aeroportul Schiphol din Amsterdam a declarat joi că va limita numărul de pasageri pe care i-ar putea gestiona în timpul verii, invocând cererea puternică și lipsa personalului de securitate, relatează Reuters.
Europa are opt dintre cele mai proaste zece aeroporturi din lume, potrivit unui sondaj al German AirHelp, care evaluează experiența vizitatorilor pe baza a trei criterii: punctualitatea zborurilor și a serviciilor aeroportuare (60% din punctaj), calitatea serviciilor (20%) și calitatea alimentelor și a magazinelor (20%), scriu grecii de la Money Review.
Guvernul a încurcat graficul de rambursare a împrumutului acordat de Japonia pentru realizarea liniei de metrou către Aeroportul Henri Coandă, suma totală de rambursat fiind supraevaluată din cauza unei erori în utilizarea ”punctului zecimal”. Partea română și cea japoneză au căzut de acord să efectueze corecturile necesare la rambursarea împrumutului, care a fost acordat în 2010 și tocmai a fost prelungit cu 11 ani, pentru că România nu a reușit să cheltuiască bani decât pe consultanța proiectului.
O grevă spontană a lucrătorilor de la sol ai companiei KLM a dus la numeroase anulări de zboruri pe aeroportul Schiphol din Amsterdam, relatează dpa și Reuters.
Aproape 200 de turiști așteaptă pe Aeroportul Internațional ”Avram Iancu” din Cluj, de mai bine de cinci ore, să plece în Egipt, cu o cursă charter, dar nimeni nu știe nimic de avionul cu care trebuiau să zboare.
Conducerea Aeroportului Iași a finalizat procedura de achiziție în urma căreia a fost desemnată firma care se va ocupa de construirea noului terminal de pasageri, investiția ridicându-se la aproximativ 327,9 milioane de lei, fără TVA.
Când s-a angajat ca însoțitor de zbor la o mare companie, credea că va învăța toate secretele despre biletele de avion ieftine. Dar a trebuit să le „fure” pe rând de la colegi.
Numărul de pasageri de pe aeroportul Heathrow din Londra a revenit în martie la cel mai înalt nivel de la începutul pandemiei, ca urmare a călătoriilor de agrement și a eliminării tuturor restricțiilor legate de Covid, transmite Reuters.
Wizz Air plănuiește să aducă încă două avioane, compania de charter Hisky, încă unul, iar Raynair va aduce probabil încă 1-2 avioane.
Sorin Grindeanu a anunțat că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru proiectarea și construirea terminalului de plecări curse externe de la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara. Ministrul Transporturilor a adăugat că noul terminal va avea o suprafață construită de 12.000 mp, șase filtre de securitate, 18 ghișee check-in și șase porți de scanare automată a documentelor.
Directorul interimar al Aeroportului Iași, Romeo Vatră, a anunțat că EximBank a aprobat un credit de 80 de milioane de lei, sumă care reprezintă contribuția aerogării ieșene pentru a primi finanțarea europeană necesară construirii unui nou terminal.
O cursă feroviară specială a fost introdusă între Iași și Chișinău, pentru pasagerii zborurilor deviate la Aeroportul Internațional din Iași, după ce Republica Moldova și-a închis spațiul aerian. Trenul special circulă în fiecare zi.
Traficul de pasageri pe aeroporturile din România este în creștere, odată cu trecerea prin pandemie. Dacă anul 2020 a fost unul dintre cele mai slabe, aerogările încep să își revină în anul 2022.
Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, anunță încheierea unui protocol cu județul Brăila pentru realizarea unui aeroport internațional, care să deservească întreaga regiune.
Marea majoritate a aeroporturilor regionale a înregistrat anul trecut o redresare economică lentă, dar cu tendință clară de revenire, în timp ce trei aeroporturi regionale din cele 13 au cunoscut o redresare economică dinamică, relevă o analiză guvernamentală.
David Ciceo, directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu din Cluj-Napoca, a anunțat, la PROFIT NEWS TV, planurile de extindere ale aeroportului, pentru a putea găzdui 7 milioane de pasageri, cifră estimată a fi atinsă în 2035.
Două asocieri conduse de Construcții Erbașu și Bog'Art au depus oferte pentru extinderea și modernizarea Aeroportului Internațional Craiova, contractul fiind estimat la 351 milioane de lei, fără TVA, pentru o perioadă de 25 luni.
Înființat în 1912, Aeroportul Băneasa ocupă locul al 3-lea în topul celor mai vechi autogări funcționale de pe glob și locul al 2-lea în Europa, fiind, de asemenea, primul city airport din România și singurul din lume construit sub forma unei elice de avion. Din acest motiv, este încadrat ca monument istoric.
Salariile angajaților Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB) vor fi indexate cu rata inflației, urmând să fie acordat și un spor de 2.000 de lei, potrivit acordului încheiat de conducerea aeroporturilor București și Băneasa cu cele patru sindicate care reprezintă interesele angajaților CNAB.
Strabag și asocierile formate din Eldiclau Pres (lider) și Habau, respectiv Bog'Art (lider), CON-A Operations, UTI Construction and Facility Management și Conest au depus oferte pentru extinderea Aeroportului Iași cu un nou terminal, destinat procesării traficului internațional, și reconfigurarea unui terminal, care va deservi doar traficul intern. Proiectul este finanțat din fonduri europene și a fost estimat la 351,47 milioane de lei, fără TVA, pentru 21 de luni de la data atribuirii.
Guvernul a alocat 84 milioane lei pentru susținerea activității a 12 aeroporturi regionale, în vederea depășirii dificultăților financiare cu care se confruntă acestea din cauza crizei generate de pandemia COVID-19.