Planurile grupului rus Gazprom de a dubla capacitatea unui gazoduct care face legătura între Rusia și Germania contravin intereselor Uniunii Europene și riscă să destabilizeze și mai mult Ucraina, au apreciat guvernele a 10 state europene, printre care și România, într-o scrisoare trimisă Comisiei Europene prin care se cere organizarea unui summit pentru dezbaterea acestui subiect, informează Reuters.
În luna septembrie, Gazprom și cinci companii energetice europene (E.ON, BASF, OMV, ENGIE și Royal Dutch Shell) au semnat un acord de principiu pentru dublarea capacității gazoductului Nord Stream, care face legătura între Rusia și Germania via Marea Baltică până la 110 miliarde meri cubi pe an, începând din 2019.
De asemenea, miercuri Gazprom a oprit livrările de gaze naturale spre Ucraina iar autoritățile de la Kiev au anunțat că vor căuta să obțină gaze naturale mai ieftine din altă parte.
În scrisoarea, trimisă joi și semnată de guvernele din Bulgaria, Cehia, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia, se subliniază că proiectul Nord Stream II ar trebui supus unei analize atente din partea organismelor de reglementare și de asemenea se cere organizarea unei 'dezbateri aprofundate' la summitul UE de luna viitoare.
"Poziția Comisiei Europene cu privire la proiectul Nord Stream II va influența în mod esențial percepția asupra Politicii comune de apărare și securitate externe în rândul principalilor aliați și partenerilor tradiționali", se arată în scrisoarea consultată de Reuters.
În scrisoare se mai precizează că extinderea gazoductului Nord Stream, astfel încât volume mai mari de gaze naturale rusești să ajungă direct în Germania fără a mai trece prin țările de tranzit, ar putea avea consecințe serioase pentru Ucraina și statele UE. "Păstrarea rutei de transport prin Ucraina este în interesul strategic al Uniunii Europene pe ansamblu, nu doar din punct de vedere al securității energetice dar și pentru întărirea stabilității regiunii Europei de Est", se mai arată în scrisoare.
Comisia Europeană vrea să reducă dependența blocului comunitar de Rusia, țară care asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.
"Ucraina este o țară sigură de tranzit. Gazul ar trebui să continue să treacă prin Ucraina", a declarat joi comisarul european pentru Energie, Arias Canete. Acesta a adăugat că Executivul comunitar nu este îngrijorat de întreruperea livrărilor de gaze naturale rusești spre Ucraina deoarece rezervele sunt la un nivel confortabil.
Sursa: Agerpres