Vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit în această perioadă din an, în următoarele zile, la nivelul întregii țări, iar temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 23 de grade Celsius, arată prognoza săptămânală publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM).
Astfel, în intervalul 22 martie, ora 8:00 - 23 martie, 8:00, vremea va fi mai caldă decât în mod caracteristic datei. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 19 grade, cu valori mai mici de 9 - 11 grade pe litoral și izolat în Crișana, iar cele minime (mai ridicate decât în nopțile anterioare și preponderent pozitive) vor fi cuprinse între -2 și 0 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 8 - 10 grade în Dealurile de Vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări pe parcursul zilei în vest, sud-vest, iar seara și noaptea și în celelalte zone. Va ploua la început în Banat, Crișana, vestul Olteniei și al Transilvaniei, apoi și în Maramureș, restul Transilvaniei, local în Moldova și izolat în nordul Olteniei, Muntenia și Dobrogea. La munte, cu precădere la altitudini de peste 1500 de metri, vor fi precipitații mixte (ploaie, lapoviță și ninsoare). Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări, rafale în general de 40 - 50 km/h, în Moldova, estul Munteniei, Dobrogea, sudul Banatului și al Transilvaniei, precum și la munte. Noaptea, izolat va fi ceață, potrivit Agerpres.
La București, în intervalul menționat, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit, iar cerul va fi variabil, cu înnorări în timpul nopții și condiții de ploaie slabă trecătoare. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17 - 18 grade și cea minimă de 5 - 6 grade.
25 martie - Eveniment Profit.ro IMM - Micii antreprenori, prinși în mijlocul tensiunilor economice și sociale
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
În perioada 23 martie, ora 8:00 - 24 martie, ora 8:00, în țară, vremea va continua să fie mai caldă decât în mod obișnuit la această dată.
În Capitală, vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit la această dată, iar cerul va fi temporar noros și trecător vor fi posibile ploi slabe, cu o probabilitate mai mare în a doua parte a zilei și seara. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă va fi de 15 - 17 grade și cea minimă de 4 - 6 grade.