Șapte cluburi de noapte și restaurante din București, închise în urma controalelor făcute de comisarii de la protecția consumatorului. Sute de kilograme de produse alimentare, oprite de la comercializare

Social   
Șapte cluburi de noapte și restaurante din București, închise în urma controalelor făcute de comisarii de la protecția consumatorului. Sute de kilograme de produse alimentare, oprite de la comercializare

Comisarii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au dispus închiderea a șapte cluburi de noapte și restaurante din București. În timpul unui control făcut în noaptea de sâmbătă despre duminică, comisarii au verificat 29 de astfel de localuri și au aplicat amenzi de aproape 400.000 de lei, oprind de la comercializare sute de kilograme de produse alimentare. Cluburile și restaurantele a căror funcționare a fost suspendată vor putea redeschide după ce remediază toate neregulile constatate în timpul verificărilor.

Controalele care au vizat cluburi din Capitală a fost realizate de ANPC în noaptea de sâmbătă spre duminică, în colaborare cu polițiști, fiind verificat modul în care sunt respectate prevederilor legale privind protecția consumatorilor dar și dacă aceste cluburi respectă interdicțiile privind comercializarea alcoolului și tutunului către minori.

Urmărește-ne și pe Google News

„Au fost verificați 29 operatori economici la care au fost aplicate 29 sancțiuni in valoare totala de 357.000 de lei și s-au dispus masuri de oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din circuitul consumului uman pentru 292 Kg produse alimentare și 16,5 l siropuri folosite la prepararea băuturilor în valoare totala de aproximativ 24.600 lei”, este bilanțul transmis de ANPC; printr-un comunicat dat publicității duminică.

Evenimente

3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Administrația Prezidențială: Peste 13.000 de persoane au vizitat grădinile, curțile și sălile oficiale ale Palatului Cotroceni, vineri și sâmbătă CITEȘTE ȘI Administrația Prezidențială: Peste 13.000 de persoane au vizitat grădinile, curțile și sălile oficiale ale Palatului Cotroceni, vineri și sâmbătă

Principalele deficiențe constatate sunt legate de existența în localuri a unor suprafețe și echipamente cu rugină, vopsea exfoliată, praf și grăsime;  depuneri masive de grăsime pe hote, plite și panouri electrice, utilaje frigorifice murdare și cu chedere depreciate. Comisarii au constatat de asemenea că în bucătăriile cluburilor se foloseau ustensile neprofesionale, cu grad avansat de uzură, gheața folosită pentru consum era manipulată necorespunzător, în localuri există paviment cu zone depreciate, iar în bucătării erau păstrate produse alimentare cu data limita de consum depășită sau fără elemente de identificare și caracterizare pentru a se putea stabili dacă sunt sau nu expirate.

Alte nereguli sunt legate de informațiile conținute în meniuri, de lipsa gramajelor la băuturile alcoolice, de ⁠utilizarea de unități de volum pentru servirea băuturilor alcoolice fără marcaj de conformitate sau verificare metrologica, în vederea stabilirii cu exactitate a volumului comercializat către consumator sau de utilizarea de recipiente pentru servirea de băuturi alcoolice consumatorilor, cu volum mai mic decât cel declarat în lista meniu.

Averile candidaților la alegerile prezidențiale - De la vile și terenuri, la bijuterii, tablouri, ceasuri de lux, conturi bancare, bani din consultanță CITEȘTE ȘI Averile candidaților la alegerile prezidențiale - De la vile și terenuri, la bijuterii, tablouri, ceasuri de lux, conturi bancare, bani din consultanță

Au fost de asemenea constatate diferențe la gramaj în cazul mâncării servite consumatorilor dar și cluburi fără autorizații de funcționare.

Comisarii ANPC anunță că au dispus oprirea temporara a prestării serviciilor până la remedierea deficientelor constatate pentru SC Black Spirit SRL - VINTAGE Club, SC All Trading Corporation SRL - Bucharest Garden Restaurant, Tychy Ametist SRL - Club EL DICTADOR, SC AID SRL – Club The Drunken Lords , La Brasserie Herastrau Srl – Restaurant La Brasserie, Black Pearl Herăstrău SRL – Restaurant Kong și SC Royal Media Tehnic SRL - Restaurant Atmosphere.

„Operatorii economici își vor putea relua activitatea, doar după remedierea tuturor deficientelor constatate  și consemnate în procesele verbale de constatare a contravenției și după ducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse”, anunță ANPC.

Instituția precizează că în timpul acțiunii de control, a fost identificat  un restaurant care organizase o petrecere la care minori consumau băuturi alcoolice, și în acest caz fiind aplicată sancțiune.

viewscnt
Afla mai multe despre
anpc
cluburi