Locuitorii Parisului sunt chemați duminică la un referendum pentru a decide dacă încă 500 de străzi din oraș ar trebui transformate în zone pietonale și verzi, în cadrul unei noi inițiative a primăriei de stânga menită să reducă utilizarea automobilelor și să îmbunătățească calitatea aerului.
Este al treilea referendum de acest fel organizat în Paris în tot atâția ani, după votul din 2023 care a interzis trotinetele electrice închiriate și decizia de a tripla taxele de parcare pentru SUV-urile mari, transmite agenția Reuters, citată de News.ro.
”De 25 de ani încoace, recucerim treptat spațiul public pentru traficul pietonal, pentru traficul ușor și prin crearea ‘străzilor-grădină’ – adevărați plămâni ai cartierelor în care trăim”, a declarat viceprimarul Patrick Bloche pentru Reuters, înaintea votului de duminică.
3 aprilie - Eveniment Profit Health.forum - Sănătate nouă
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Datele primăriei arată că traficul auto în Paris s-a redus la mai puțin de jumătate de când socialiștii au preluat conducerea la începutul anilor 2000.

Primărița Anne Hidalgo, aflată în funcție din 2014, a supravegheat o transformare semnificativă a străzilor orașului. Din 2020, au fost create 84 km de piste pentru biciclete, iar utilizarea bicicletei a crescut cu 71% între sfârșitul restricțiilor pandemice și anul 2023.
Dacă va fi aprobată, inițiativa de duminică va duce la eliminarea a încă 10.000 de locuri de parcare, pe lângă cele 10.000 deja desființate din 2020 încoace. Cei aproximativ două milioane de locuitori ai capitalei vor fi consultați cu privire la străzile care vor deveni zone pietonale.
Paris, la coada clasamentului capitalelor verzi din Europa
În ciuda acestor eforturi, Parisul rămâne în urma altor capitale europene în ceea ce privește infrastructura verde – grădini private, parcuri, străzi împădurite, ape sau zone umede – care acoperă doar 26% din suprafața orașului, față de media de 41% la nivelul capitalelor europene, potrivit Agenției Europene de Mediu.

Criticii inițiativei susțin că măsurile primăriei îngreunează viața celor 10 milioane de locuitori din suburbiile orașului, unde rețeaua de transport public este mai slab dezvoltată, iar accesul cu mașina în centrul capitalei devine tot mai dificil.
”Este important să înțelegem că Parisul nu este un muzeu. Este încă un oraș în care se muncește, în care oamenii sunt nevoiți să se deplaseze, inclusiv cei din regiunea extinsă a Parisului, unde există magazine și locuri de muncă”, a declarat Philippe Nozière, președintele asociației proprietarilor auto 40M.
Statistica deținerii de automobile subliniază diferența dintre centrul Parisului și suburbiile sale: doar o treime dintre gospodăriile din oraș au mașină, față de două treimi în suburbii. În restul Franței, rata deținerii unui autoturism ajunge la 85%.
Dacă propunerea va fi aprobată, cele 500 de străzi care vor fi transformate în spații verzi se vor adăuga celor deja existente, ducând totalul la aproape 700 de ”plămâni verzi”, adică puțin peste o zecime din totalul străzilor din Paris.