Americanii încep să ia cu asalt magazinele pentru alimente, hârtie igienică și medicamente, de teama taxelor lui Trump

Social   
Americanii încep să ia cu asalt magazinele pentru alimente, hârtie igienică și medicamente, de teama taxelor lui Trump

Unul din cinci americani spune că achiziționează la acdest moment mai multe produse decât de obicei, îngrijorați de tarifele impuse de președintele Donald Trump, conform Reuters.

Când au fost întrebați cu privire la impactul tarifelor planificate ale lui Trump asupra achizițiilor lor mari, 22% spun că tarifele au avut un impact mare, iar 30% spun că vor avea un impact, dar nu-l pot estima, arată news.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
NOU ANUNȚ METEO - Ger extins alte câteva zile în aproape toată țara, cu excepția a 4 județe CITEȘTE ȘI NOU ANUNȚ METEO - Ger extins alte câteva zile în aproape toată țara, cu excepția a 4 județe

„Cercetătorii de la S&P Global estimează că noile tarife ar putea declanșa creșterea inflației cu până la 0,7%, presupunând că tarifele rămân în vigoare în 2025”, spune John Egan, șeful diviziei de carduri de credit, asigurări și finanțe personale al creditcards.com.

„Dar este prea curând să spunem cu exactitate modul în care noile tarife impuse de președintele Trump afectează cheltuielile consumatorilor și va determina unii consumatori să își regândească obiceiurile de cumpărare”.

Un tarif este o taxă impusă de guvern pe mărfurile importate. Companiile plătesc o taxă de import atunci când aduc produse fabricate într-o altă țară decât Statele Unite. Ideea din spatele unui tarif este de a face importurile mai scumpe, ceea ce poate ajuta companiile locale să vândă mai multe produse acasă.

ULTIMA ORĂ Piedone a închis aproape toate restaurantele din Mall Băneasa, clienții au fost evacuați CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Piedone a închis aproape toate restaurantele din Mall Băneasa, clienții au fost evacuați

Cele mai frecvente articole cumpărate includ alimente neperisabile (76%) și hârtie igienică (72%). Aproape jumătate (49%) au cumpărat medicamente, urmate de sisteme de filtrare a apei (21%), electrocasnice (23%), produse de îngrijire personală (25%) sau arme de foc și muniție (15%).

Raportul reflectă anxietatea crescută a consumatorilor în fața posibilelor creșteri de prețuri și a incertitudinii economice.

Tarifele impuse asupra importurilor pot avea un efect inflaționist, deoarece cresc costurile bunurilor aduse din străinătate, forțând companiile fie să suporte cheltuielile suplimentare, fie să le transfere către consumatori prin scumpiri. Acest fenomen poate duce la o inflație generalizată, întrucât creșterea costurilor de producție afectează sectoare care depind de materiale și componente din import.

În rândul consumatorilor, frica de majorări de preț determină un comportament de stocare excesivă, în special pentru produse neperisabile, hârtie igienică și provizii medicale, oamenii grăbindu-se să cumpere bunuri înainte ca prețurile să crească și mai mult.

Creșterea ”doom spending” și a datoriilor pe cardurile de credit

Potrivit raportului, unul din cinci americani a caracterizat recentul său comportament de cumpărături drept ”doom spending”, un fenomen care descrie achizițiile excesive sau impulsive declanșate de incertitudine economică, tensiuni geopolitice sau teama de probleme financiare viitoare.

Inventatorul Nutella a decedat CITEȘTE ȘI Inventatorul Nutella a decedat

De asemenea, 23% dintre americani se așteaptă ca datoriile lor pe cardurile de credit să crească sau să se agraveze anul acesta, pe fondul acestor presiuni economice.

Directorii din marile companii au declarat pentru Reuters și în cadrul apelurilor cu investitorii că schimbările imprevizibile ale politicilor comerciale ale lui Trump fac ca mediul de afaceri să fie mai instabil, forțând unele firme să își relocheze producția în SUA pentru a evita tarifele suplimentare.

Impactul tarifelor asupra achizițiilor mari și temerile de pe Wall Street

Întrebați despre efectul tarifelor asupra achizițiilor de bunuri scumpe, 22% dintre respondenți au spus că impactul a fost semnificativ, iar 30% au raportat un anumit impact asupra deciziilor lor de cumpărare.

Primăria Sectorului 1, în fața realității - Nu poate deszăpezi străzile secundare: Codul galben de ninsoare și numărul redus de utilaje sunt provocări pe care, deocamdată, nu am reușit să le depășim CITEȘTE ȘI Primăria Sectorului 1, în fața realității - Nu poate deszăpezi străzile secundare: Codul galben de ninsoare și numărul redus de utilaje sunt provocări pe care, deocamdată, nu am reușit să le depășim

Între timp, Wall Street este îngrijorată că noile tarife ar putea accelera inflația în SUA, împiedicând Rezerva Federală să reducă dobânzile și încetinind creșterea economică.

Incertitudinea legată de politicile comerciale ar putea, de asemenea, afecta încrederea consumatorilor, influențând negativ cheltuielile și investițiile. 

viewscnt
Afla mai multe despre
trump
taxe
sua
magazine
alimente
hartie igienica