Peste 700 de migranți au sosit miercuri în Regatul Unit la bordul unor ambarcațiuni mici după ce au traversat Canalul Mânecii, un record pentru 2024, în timp ce guvernul britanic a făcut o prioritate din stoparea acestor traversări, informează AFP.
Fostul președinte al Statelor Unite și candidat republican la scrutinul din acest an, Donald Trump, a promis că va face "cea mai mare deportare" de migranți din istoria țării dacă se va întoarce la Casa Albă după alegerile din 5 noiembrie, pentru că altfel migranții "vor distruge țara", informează EFE.
Nașterile și căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicității de Biroul Federal de Statistică, transmite DPA.
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută și averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în timpul nopții, potrivit Observatorului Meteorologic din oraș.
Irlanda a decis să trimită înapoi în Regatul Unit migranți care au intrat pe teritoriul irlandez pe la frontiera terestră cu Irlanda de Nord, un teritoriu britanic, relatează Euroonews.
Investiția a fost aprobată inițial în 2003 și declarată de utilitate publică în 2006. În 2022, Hidroelectrica a actualizat devizul proiectului, adică noii indicatori tehnico-economici, cu păstrarea parametrilor tehnici ai amenajării. Stadiul fizic actual de realizare a lucrărilor este de aproape 89%, potrivit Ministerului Energiei.
Peste 100 de persoane au fost arestate în Spania, fiind acuzate că au furat mii de euro de la utilizatori WhatsApp pretinzând că sunt rude aflate în dificultate, relatează BBC.
Coloane de mașini s-au format la mai multe puncte de trecere a frontierei din România către Bulgaria și Ungaria, autoturismele așteptând câteva zeci de minute pentru ieșirea din țară.
Hotelierii nu se dezic nici anul acesta, de 1 Mai, de tarife exagerat de mari pe litoral.
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unități din industria alimentară, situate în zonele de agrement și localitățile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depășind 2,2 milioane de lei, informează Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA).