Centura feroviară a Bucureștiului va fi folosită pentru transportul a peste 15.000 de călători în fiecare zi pe ruta Gara de Nord- Gara Prograsu începând din februarie 2017, în condițiile în care această rețea feroviară nu a mai fost folosită de peste 10 ani pentru transportul de persoane, a declarat luni ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, într-o vizită de lucru efectuată pe traseul dintre Gara Progresu și Gara de Nord.
“Vorbim despre un proiect de folosirea a centurii feroviare a Bucureștiului, care există în acest moment. Nu este utilizată. Trec 1-2 trenuri pe zi, câteodată 1-2 pe săptămână. Este în condiție bună și poate fi folosită pentru a prelua o mare parte din traficul de călători”, a spus Bușe.
Proiectul va fi implementat în trei faze, scrie News.ro.
“În prima fază, care are un timp de implementare de trei luni, vor fi inaugurate linia dintre Gara de Nord și Gara Progresul și legătura Gara de Nord - Pantelimon. Aici avem stații existente care nu sunt în bună condiție, pentru că nu au fost folosite de 10 ani. Însă proiectul acesta presupune reabilitarea stațiilor”, a completat ministrul Transporturilor.
Prim fază înseamnă inaungurarea unui traseu de 30 de kilometri, cu 16 stații, din care 9 existente și 7 noi. Investiția este de 200.000 de euro și înseamnă reabilitarea stațiilor. Biletul pentru o călătorie va costa 4,4 lei.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
“În funcție de numărul de călători vom folosi una, două sau trei garnituri legate. Acestea vor putea asigura un trafic de 15.000 de călători pe sens pe zi. Dacă traficul de persoane va fi mai mare, atunci putem folosi garnituri de tren normale și putem asigura transportul a 30.000 de persoane pe zi, pe sens”, a mai spus ministrul.
Bucureștenii vor ajunge de la Gara Progresu la Gara de Nord în circa 40-45 de minute.
În a doua etapă de implementare a proiectului, care are termen de finalizare sfârșitul anului viitor, va fi realizată conexiunea acestor puncte feroviare cu stațiile de metrou Berceni și Preciziei. Investiția în această etapă se va ridica la 5 milioane de euro.
A treia etapă a proiectului va presupune punerea în funcțiune a legăturii Progresu-București Nord până în noiembrie 2018, cu o investiție de 15 milioane de euro.