Purtătorul de cuvânt al executivului britanic a declarat luni după-amiază că prim-ministrul vrea să obțină ”libertate maximă” pentru firmele și companiile britanice care operează pe piața unică europeană după ieșirea Regatului Unit din UE, informează Reuters.
”Cred că premierul a spus în repetate rânduri că vrea ca această țară să fie o campioană mondială la comerțul pe piața liberă, iar companiile britanice să aibă libertate maximă în operațiunile de pe piața unică europeană”, a precizat purtătoarea de cuvânt guvernamentală, după ce a fost întrebată dacă Marea Britanie va rămâne în interiorul uniunii vamale a UE, scrie News.ro.
Anterior, un ministru a declarat că premierul Theresa May i-ar fi promis CEO-ului Nissan că vrea să obțină un comerț liber de taxe vamale pentru industria auto după Brexit
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Invocarea articolului 50 a fost amânată de executivul britanic până la începutul anului viitor, pentru că echipele de negociatori nu au fost pregătite în avans.
Londra mizează să obțină în cursul negocierilor acces nelimitat la piața unică europeană, deși este reticentă în a accepta libertatea de mișcare a muncitorilor europeni. În schimb, liderii europeni au susținut că principiul libertății de mișcare a muncitorilor pe piața unică este unul de la care blocul comunitar nu poate abdica și nu vor fi acceptate compromisuri în acest caz.