Inaugurată în urmă cu aproape patru ani, autostrada București-Ploiești va fi evitată în continuare de șoferii care au nevoie de benzinării, parcări sau alte spații de utilități. Lucrările de construcție a acestor spații și parcări ar fi trebuit să fie finalizate la jumătatea lunii iulie, dar la începutul lunii mai nici măcar nu începuseră, pentru că firma constructoare nu constituise garanția de bună execuție.
La mijlocul lunii iulie 2012, cu o întârziere de doi ani de la termenul inițial de dat în folosință și fără finalizarea ieșirilor proiectate, Victor Ponta, premierul în funcție de atunci, inaugura împreună cu fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu autostrada București-Ploiești. Atât Ponta, cât și Tăriceanu arătau la vremea respectivă că “pentru 60 de kilometri” șoferii nu au nevoie de benzinării, iar lipsa parcărilor și spațiilor de utilități nu ar fi fost motiv serios pentru a nu deschide autostrada.
Abia la începutul acestui an, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a anunțat că, în data de 11 ianuarie 2016, a fost semnat contractul având ca obiect "Proiectare și execuție Parcări de Scurtă Durată și Spații de Servicii pe Autostrada București - Brașov, Secțiunea București - Ploiești".
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Obiectivul contractului, în valoare de 35 milioane lei, fără TVA, constă în proiectarea, execuția și remedierea oricăror defecțiuni în perioada de garanție pentru parcări de scurtă durată, pe ambele sensuri ale autostrăzi, la km 28+400, km 42+600 și km 50+400; spații pentru servicii pe ambele sensuri ale autostrăzi la km 57+000 și spații pentru servicii la km 17+000, pe dreapta, iar la km 20+100, pe stânga.
Contractul a fost atribuit în urma finalizării procedurii de achiziție publică, prin licitație deschisă, asocierii S.C. Good Prod S.R.L. - S.C. Axia S.R.L. - Transproiect 2001 S.R.L., care a fost reprezentată, în calitate de lider al asocierii, de S.C. Good Prod S.R.L.
Conform datelor Registrului Comerțului, S.C. Good Prod S.R.L. își are sediul în Zalău și îl are drept acționar principal pe omul de afaceri Andrei Dorin Hodiș. Potrivit datelor depuse la Ministerul Finanțelor, firma a înregistrat în 2014 o cifră de afaceri de 20.000 de euro și pierderi de 6.500 de euro, având un singur angajat.
Durata contractului semnat de CNADNR cu S.C. Good Prod S.R.L. a fost stablită la 6 luni, din care 2 luni perioada de proiectare, 4 luni durata de execuție și o perioadă de garanție a lucrărilor de 48 luni. Prin urmare, firma câștigătoare a licitației ar fi trebuit să înceapă lucrările de construcție la jumătatea lunii martie și să finalizeze parcările și spațiile de utilități la jumătatea lunii iulie, respectiv la 4 ani de la inaugurarea autostrăzii.
Un document guvernamental, redactat la începutul acestei luni și prezentat acum de Profit.ro, arată însă că lucrările de construcție nu au început nici măcar la începutul lunii mai. Ministerul Transporturilor susține în acest document că motivul neînceperii lucrărilor îl reprezită lipsa constiturii din partea S.C. Good Prod S.R.L. a garanției de bună execuție.
Garanția de buna execuție este solicitată oricărei companii care semnează un contract de achizitie publică și, în cazul de față, se poate reține de către CNADNR într-un anume procent din fiecare plată efectuată constructorului sau trebuie depusă de firma constructoare într-un anumit termen.
Din documentul citat reiese că firma nu a constituise această garanție la patru luni de la semnarea contractului, respectiv la aproape două luni de când ar fi trebuie să finalizeze proiectul de execuție și la circa alte două luni de când ar fi trebuit să înceapă lucrările de construcție.
În prezent, pe autostrada București-Ploiești nu există în continuare nicio benzinărie și nici măcar telefoanele SOS pentru urgențe, deși au fost montate în schimb indicatoare care semnalează că ar trebui să existe astfel de telefoane din kilometru în kilometru.
Lipsa spațiilor pentru utilități, parcărilor și a altor facilități, precum benzinăriile, îi determină pe mulți dintre șoferi, care nu fac doar naveta între București și Ploiești, să aleagă DN1 ca rută alternativă, aceasta fiind supra-aglomerată prin comparație cu autostrada București-Ploiești.