Adamescu vrea să fie reales în fruntea Consiliului de Supraveghere al Astra

Adamescu vrea să fie reales în fruntea Consiliului de Supraveghere al Astra

Sursa foto: Laszlo Raduly

scris 16 sep 2015

Proprietarul Astra, omul de afaceri Dan Adamescu, vrea să fie reales, pentru un mandat de 4 ani, președinte al Consiliului de Supraveghere al asigurătorului, căruia autoritatea de reglementare i-a retras autorizația de funcționare și a solicitat instanței declanșarea procedurii de faliment, potrivit unui convocator AGA. 

Acționarii Astra sunt The Nova Group Investments România  - 72,71% și Epsilon Estate Provider - 26,28%, ambele firme fiind în propritatea lui Dan Adamescu.

Urmărește-ne și pe Google News

În ședința acționarilor Astra, convocați în data de 19 octombrie, se va discuta și revocarea vicepreședintelui Consiliului de Supraveghere, Ion Nițu, și numirea unui alt membru.

Conform legislației, Consiliul de Supraveghere exercită controlul permanent asupra conducerii unei societății de către directorat, numește și revocă membrii directoratului și verifică conformitatea cu legea, actul constitutiv și hotărârile adunării generale a operațiunilor de conducere a societății.

De asemenea, Consiliul raportează cel puțin o dată pe an adunării generale a acționarilor cu privire la activitatea de supraveghere desfășurată.

Membrii Consiliului de Supraveghere trebuie să-și îndeplinească obligațiile prevăzute de lege cu loialitate, în interesul societății, potrivit Legii 31/1990.

Legea obligă membrii Consiliului de Supraveghere să participe la adunările generale ale acționarilor.

Președintele ASF, Mișu Negrițoiu, a anunțat, la 26 august, că instituția a decis închiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială, revocarea administratorului special (KPMG Advisory – n.r.), stabilirea stării de insolvență, declanșarea procedurii de faliment și retragerea autorizației de funcționare a Astra Asigurări, al treilea jucător local după nivelul primelor subscrise în 2014.

Anunțul a venit întrucât capitalul social al companiei nu a fost majorat cu 425 milioane de lei.

Cu o cotă de 9,52%, Astra a subscris prime de 777,24 milioane de lei în 2014, în scădere cu 16,6% față de anul precedent.

După pierderi de 917,3 milioane de lei în 2013, societatea a înregistrat anul trecut un profit net 30,7 milioane de lei.

Principalele clase de asigurări în portofoliul Astra sunt RCA - 463,36 milioane de lei, CASCO - 150,6 milioane de lei, bunuri - 64,98 milioane de lei și medicale - 63,7 milioane de lei.

Astra are 1,8 milioane de clienți și 2,5 milioane de polițe în vigoare.

viewscnt
Afla mai multe despre
astra
adamescu
consiliu
supraveghere