Centrul european de competențe (ECCC) va avea sediul la București

Centrul european de competențe (ECCC) va avea sediul la București
Profit.ro
Profit.ro
scris astăzi, 14:06

Ceremonia de semnare a Acordului privind găzduirea de către România a sediului Centrului European de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică (ECCC) a avut loc vineri, la Palatul Victoria. Găzduirea sediului Centrului european de competențe la București este o realizare majoră pentru România. Este pentru prima dată când țara noastră găzduiește o agenție europeană, fapt care reconfirmă rolul tot mai important al României în consolidarea securității cibernetice europene, a transmis Șeful Cancelariei premierului, Alexandru-Mihai Ghigiu, în cadrul evenimentului.

Documentul a fost semnat, din partea Guvernului României, de Șeful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, iar din partea Centrului European de competențe în domeniul industrial, tehnologic și de cercetare în materie de securitate cibernetică de Luca Tagliaretti, director executiv al Centrului, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Uniunea Europeană dă frâu liber vânătorii și uciderii lupilor CITEȘTE ȘI Uniunea Europeană dă frâu liber vânătorii și uciderii lupilor
Evenimente

30 septembrie - Eveniment Profit.ro e-commerce – Provocările creșterii pe o piață cu concurență tot mai dură - Ediția a V-a. Parteneri: ARB, CEC Bank, ContentSpeed, eMag
7 octombrie - Eveniment Profit Energy.forum - Ediția a VIII-al Parteneri: ACUE, Black Sea Oil &Gas, D&B David și Baias, Electrica Furnizare, eon, Premier Energy, Raiffeisen Bank, Transgaz
15 octombrie - Eveniment Profit Health.forum - Crizele sanitare și reziliența sistemului medical românesc - Ediția a XIV-a. Parteneri: Bristol Myers Squibb, Crisia Farm, UCB
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară. Parteneri: ARB, BCR, BRD, Garanti BBVA
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania. Parteneri: ARB, CEC Bank, Garanti BBVA, Raiffeisen Bank

Șeful Cancelariei Prim-Ministrului a subliniat importanța stabilirii sediului Centrului European de competențe în domeniul securității cibernetice la București, prima structură a UE pe care țara noastră o găzduiește în calitate de stat membru.

”Găzduirea sediului Centrului european de competențe la București este o realizare majoră pentru România. Este pentru prima dată când țara noastră găzduiește o agenție europeană, fapt care reconfirmă rolul tot mai important al României în consolidarea securității cibernetice europene, mai ales în actualul context internațional marcat de numeroase provocări în materie de securitate”, a afirmat șeful Cancelariei Prim-ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu.

La eveniment au participat reprezentanți ai Secretariatului General al Guvernului, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Centrului Național Cyberint și Directoratului Național pentru Securitate Cibernetică.

viewscnt
Afla mai multe despre
eccc
alexandru-mihai ghigiu