ASF: Tarifele RCA vor fi calculate numai prin utilizarea de date statistice

ASF: Tarifele RCA vor fi calculate numai prin utilizarea de date statistice

Tarifele RCA vor fi calculate numai prin utilizarea de date statistice relevante pentru asigurarea unei corelații între evoluția acestora și nivelul despăgubirilor pentru fiecare segment de clienți, fără luarea în considerare a datelor comerciale, așa cum se întâmplă în prezent, a declarat președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu.

În acest sens, Consiliul ASF a aprobat, miercuri, modificarea Normei 23/2014 privind asigurarea de răspundere civilă auto (RCA) obligatorie, care permitea asigurătorilor să majoreze tarifele pe anumite segmente de clienți prin aplicarea unor coeficienți sau indici care țin de strategia comercială.

Urmărește-ne și pe Google News

“Asigurătorii sunt obligați să transmită în format electronic Autorității de Supraveghere Financiară ipotezele folosite, metodele actuariale și justificarea aplicării acestora pentru calculul menționat la aliniatul (1), împreună cu baza de date utilizată pentru aceste calcule; în calculul tarifului de primă, asigurătorilor le este interzis să folosească indici de încărcare, coeficienți de majorare și/sau corecție sau alte instrumente de ajustare a tarifelor care să nu fie fundamentate statistic și actuarial, asigurându-se în acest fel o proporționalitate între tarifele practicate în perioade succesive și evoluția daunalității pe segmentul respectiv de asigurați”, se arată în proiectul modificare a Normei 23/2014, aprobat miercuri de Consiliul instituției.

Propunerea de modificare a Normei 23/2014 contravine Constituției, potrivit Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), care, într-o scrisoare transmisă ASF, a afirmat că punerea în practică a schimbărilor propuse pot determina, de asemenea, continuarea scăderii numărului de asigurători prezenți pe piața RCA.

Asigurătorii au amintit, în acest context, de îngrijorarea Consiliului Concurenței privind eventualitatea unei situații de oligopol în acest domeniu.

În plus, Consiliul ASF a aprobat introducerea unui nou articol în norma RCA care va obliga asigurătorii să elimine componenta Carte Verde din formula de calcul a tarifelor în cazul vehiculelor de transport care nu vor efectua curse în afara României, cum ar fi tramvaie, troleibuze sau autobuze.

Polițele RCA contribuie cu peste o treime la subscrierile industriei asigurărilor, care a atins 8,1 miliarde de lei în 2014.

viewscnt
Afla mai multe despre
asf
rca
norma
aprobare