Austria va organiza alegeri anticipate după ce guvernul de centru-dreapta a intrat în criză din cauza videoclipului care arata că vice-cancelarul Heinz-Christian Strache promitea, în 2017, contracte guvernamentale în schimbul finanțării campaniei.
6 iunie - Profit News TV - Maraton Energie
11 iunie - Medika TV - Maraton Sănătatea Aparatului Urinar
13 iunie - Eveniment Profit.ro - Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
17 iunie - Eveniment Profit.ro - Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
Cancelarul Sebastian Kurz, liderul Partidului Popular, a solicitat președintelui Austriei să declanșeze procesul de alegeri anticipate, arătând că nu vrea să mai continue coaliția cu Partidul Libertății, potrivit Bloomberg.
"Prea mult este prea mult, a declarat Kurz sâmbătă seara la Viena, adăugând că dorește alegeri cât mai curând posibil.
Alegerile ar putea avea loc în luna august.
Strache a demisionat din poziția de vice-cancelar și șef al Partidului Libertății, în cursul zilei, prezentând scuze pentru ipostaza în care a fost filmat, dar respingând acuzațiile că ar fi făcut ceva ilegal.
Două ziare germane au publicat imagini din 2017, de dinaintea precedentelor alegeri parlamentare, în care Strache discută, într-o vilă din Ibiza cu o pretinsă nepoată a unui oligarh rus, căreia îi promitea contracte publice, în schimbul unui ajutor financiar, inclusiv prin preluarea de către interlocutoare a unui important cotidian austriac, care ar fi urmat să-și schimbe orientarea editorială în favoarea partidului său.