Un proiect al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) pentru informarea corectă a consumatorilor la achiziția de obiecte din metale și pietre prețioase se află în transparență decizională.
“Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a inițiat și pus în transparență decizională un proiect de ordin cu caracter normativ menit să stabilească un mod mai strict de informare a consumatorilor care doresc să achiziționeze obiecte din metale și pietre prețioase. În urma desfășurării unor acțiuni de verificare a modului în care este respectată legislația în vigoare la comercializarea obiectelor din metale și pietre prețioase, Direcția Generală Control și Supraveghere Piață și Armonizare Europeană din cadrul ANPC, a propus emiterea unei reglementări suplimentare a modului de informare a consumatorilor, la momentului achiziției unor astfel de obicte, urmând a fi precizat, pe etichetă, greutatea metalului prețios și greutatea pietrei/pietrelor montate, pentru fiecare obiect aflat la comercializare pe piața națională”, au precizat reprezentanții ANPC, care au adăugat că aceste informații au rolul de a ajuta consumatorii să facă alegeri în cunoștință de cauză, scrie News.ro.
Comisarii ANPC au precizat că, în momentul de față, modalitatea de informare a consumatorilor care cumpără astfel de obiecte este realizată incomplet, în sensul în care, la momentul achiziționării unui obiect din metal prețios care este confecționat având montate pietre (prețioase sau nu), consumatorii nu sunt informați cu privire la cantitatea exactă de metal prețios pe care o achiziționează, greutatea acestuia nefiind și greutatea finală a obiectului cumpărat.
“De asemenea, s-a constatat faptul că, în cazul vânzării «la gram», prețul final rezultat include greutatea pietrei/pietrelor montate, care astfel sunt vândute «la preț de aur», iar costul final al obiectului nu reflectă costul cantității de metal prețios achiziționată. Având în vedere atribuțiile ANPC, de supraveghere și control a pieței, precum și de informare corectă a consumatorilor, considerăm că este imperios necesar adoptarea acestui act normativ pentru informarea corectă, completă și precisă a consumatorilor, tocmai în scopul protejării drepturilor acestora, la momentul achiziției unui obiect confecționat din metal prețios, având montate pietre (prețioase sau nu)”, a menționat sursa citată.