Castelele Peleș și Pelișor, fostele închisori comuniste, Biserica „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași și Biserica episcopală „Adormirea Maicii Domnului” a Mănăstirii Argeșului din Curtea de Argeș, Peștera Movile - au fost înscrise în lista indicativă de țară pentru Patrimoniul Mondial UNESCO, a anunțat ministrul Culturii, Raluca Turcan.
Operatorul american de cinematografe AMC Entertainment a atras fonduri de aproximativ 250 de milioane de dolari, finalizând vânzarea de acțiuni luni, pe fondul unui interes reînnoit pentru acțiunile meme, declanșat de revenirea pe rețelele de socializare a ”Roaring Kitty”, iar titlurile sale au urcat cu 90%, transmite CNBC.
Un bărbat de 80 ani este câștigătorul marelui premiu de la extragerea Loto 6/49 din 28 aprilie, de 3,6 milioane de lei.
Gigantul american al divertismentului Disney a anunțat că va majora prețul abonamentului pentru serviciul său de streaming Disney+ pentru clienții din România, o decizie care se aplică însă și celorlalte piețe europene.
Un tablou din 2019 al artistului român Adrian Ghenie, calificat drept ”cel mai interesant pictor sub 50 de ani din lume”, a fost vândută, luni seară, la casa de licitații Sotheby's din New York, pentru suma finală de 3 milioane de dolari.
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost luat de Nemo, care a obținut 591 de puncte.
O tutungerie din Via Toledo din Napoli a vândut biletul de 2 euro care a câștigat un jackpot de peste 101 milioane de euro, anunță Corriere della Sera.
Radioteleviziunea națională din Italia, RAI, a prezentat scuze publice după ce a dezvăluit, din greșeală, rezultatele votului intern pentru cea de-a doua semifinală a concursului Eurovision, invocând o eroare de natură tehnică, informează Reuters.
Un nou film plasat în universul „Stăpânul Inelelor”, intitulat „The Hunt for Gollum”, va fi lansat în 2026, a anunțat David Zaslav, CEO al Warner Bros. Discovery.
Cetatea Medievală Râșnov a fost recuperată din nou de Primăria Râșnov. De această dată, de la constructorul care s-a ocupat de reabilitarea și modernizarea fortăreței, cu care autoritatea locală a reziliat contractul de comun acord și a avut mai multe negocieri, informează Agenția de presă Rador, care citează Radio Brașov.