VIDEO Vestul Greciei, lovit de un ciclon tropical mediteranean

VIDEO Vestul Greciei, lovit de un ciclon tropical mediteranean
Profit.ro
Profit.ro
scris 18 sep 2020

Vestul Greciei a fost lovit, vineri, de un ciclon tropical mediteranean, în Insulele Ionice înregistrându-se inundații, pene de curent și ploi torențiale. Rafalele de vânt au fost de până la 117 kilometri pe oră, relatează AFP, citâtd protecția civilă elenă.

Urmărește-ne și pe Google News
Evenimente
20 mai - Eveniment News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast

“Cădeau copaci peste tot”, a afirmat prefectul Insulelor Ionice, Rodi Kratsa, precizând că nu s-a semnalat nicio victimă până acum, scrie News.ro.

FOTO Sâmbătă se deschide Podul Ciurel-Nod Virtuții CITEȘTE ȘI FOTO Sâmbătă se deschide Podul Ciurel-Nod Virtuții

Uraganul Ianos se deplasează către sud, a adăugat Kratsa.

Două zboruri Ryanair cu destinația Cefalonia au fost direcționate către Atena, iar legăturile maritime cu insula au fost întrerupte.

Și pe insulele Itaca și Zante s-au semnalat pene de curent și circulația pe unele drumuri a fost întreruptă. Au fost afectate de intemperii și insulele Corfu și Leucada, dar în mai mică măsură.

Un vas care era ancorat în Itaca a fost dus de valuri, dar cei doi pasageri au reușit să ajungă la mal. Un alt vas s-a scufundat în portul Zante, însă pasagerii săi, cetățeni belgieni, au scăpat nevătămați.

Grecia a mai fost lovită de un uragan în 2018, atunci murind doi oameni pe Insula Evia.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciclon tropical
grecia