Renault a ieșit de pe piața din Rusia în 2022, vânzându-și activele pentru doar o rublă.

Maxim Sokolov, directorul general al Avtovaz, a spus că atât investițiile companiei sale, cât și ale statului rus, în afacerile preluate de la Renault se vor ridica la 112,5 miliarde de ruble până în 2025, arată Hotnews
„Este clar că aceste investiții vor trebui cumva rambursate la revenire”, le-a declarat reporterilor Sokolov, citat de agenția rusă de stat TASS.
Președintele american Donald Trump și administrația sa au semnalat o disponibilitate de reconciliere cu Moscova, ceea ce a provocat discuții despre o posibilă revenire a afacerilor occidentale, precum Renault, pe piața rusă.

În mai 2022, la câteva luni după ce Putin a declanșat invazia în Ucraina, Renault și-a vândut participația de 67,6% la Avtovaz către statul rus, păstrând opțiunea de a-și răscumpăra activele în termen de șase ani. Producătorul auto francez a înregistrat o pierdere contabilă de 2,2 miliarde de euro din cauza retragerii de pe această piață, a doua ca mărime pentru ea, după Franța, la momentul respectiv.
Un purtător de cuvânt al Renault a declarat pentru Business Insider că producătorul auto nu „anticipează nicio schimbare pe termen scurt” în ceea ce privește afacerile din Rusia. Compania nu a comentat declarațiile lui Sokolov.
David Szakonyi, profesor asociat de științe politice și afaceri internaționale la Universitatea George Washington, a declarat pentru Business Insider că afirmațiile lui Sokolov privind despăgubirile ar trebui luate în serios, chiar dacă oficialii ruși fac și jocuri de imagine.

Ieșirea companiilor străine a creat în Rusia câștigători locali, unii dintre aceștia preluând active la prețuri de lichidare.
„Să permiți liber revenirea companiilor străine va duce la diminuarea fluxurilor lor de profit și va face viața mult mai competitivă, așa că, dacă acest lucru se va întâmpla, Rusia dorește un anumit tip de compensație pentru liberalizarea pieței sale”, a spus Szakonyi, un specialist în economia politică a Rusiei.
Rusia e „și mai încrezătoare, și mai îndrăzneață”
Declarațiile lui Sokolov reflectă și alte poziții recente din Rusia, care sugerează negocieri dure pentru companiile care doresc să se întoarcă.

Anton Alikhanov, ministrul rus al industriei și comerțului, a declarat joi reporterilor că Rusia „nu așteaptă pe nimeni cu brațele deschise” și că „va exista un preț de plătit pentru deciziile trecute”.
Rusia va continua probabil cu această „retorică sfidătoare” în contextul apropierii de SUA, consideră Szakonyi.
„Ea simte că a supraviețuit celor mai dure sancțiuni pe care Occidentul le-a putut impune împotriva ei și că a perserverat prin adversități și acum iese din această situație și mai încrezătoare, și mai îndrăzneață, pentru a face solicitări Occidentului și a dicta termenii înțelegerilor atât în plan politic, cât și economic, în viitor”, a adăugat el.
La trei ani de la începutul războiului din Ucraina, 475 de companii străine au părăsit complet piața rusă, conform bazei de date „Leave Russia” a Facultății de Economie din Kiev.

Gigantul fast-food McDonald’s și lanțul de cafenele Starbucks au fost două dintre cele mai cunoscute branduri care au plecat, activele lor fiind cumpărate de companii rusești. McDonald’s a fost rebranduit ca „Tasty and that’s it” (Delicios și punct), iar Starbucks a devenit „Stars Coffee”.
Companiile occidentale nu se grăbesc deocamdată să revină în Rusia
Deși Rusia este o piață mare, o serie de analiști au declarat recent că afacerile vor fi probabil precaute în ceea ce privește revenirea în țară, chiar și în cazul ridicării sancțiunilor americane.
Economia rusă de război se confruntă cu probleme precum inflația ridicată, volatilitatea monedei și ratele dobânzilor de referință extrem de mari.
„Chiar dacă Rusia spune că este deschisă din nou pentru afaceri, nu a semnalat de fapt nicio schimbare de ton sau de politică”, afirmă Szakonyi, adăugând că o mare parte din retorica Moscovei este probabil îndreptată către administrația Trump, care ar putea fi mai deschisă negocierilor.

Investitorii sunt, de asemenea, predispuși să rămână precauți după valul de naționalizări corporative și confiscări de active din ultimii ani, care au redistribuit averea companiilor internaționale către statul rus și oligarhi.
Szakonyi spune de asemenea că Rusia a demonstrat că protejarea proprietății private, garanțiile pentru investitori și un climat de afaceri favorabil sunt lucruri care țin de trecut în țara condusă de Vladimir Putin.
Rusia „a demonstrat că nu îi pasă de drepturile de proprietate, că are un discurs dublu și că nu este un partener de încredere”, afirmă profesorul universitar.