Exporturile României de carne tocată și de salamuri crud-uscate către Marea Britanie și SUA sunt blocate din cauza pestei porcine africane, care încă evoluează pe teritoriul țării, considerată ca fiind "roșie" ca restricții, anunță directorul executiv al Asociației Române a Cărnii (ARC), Dana Tănase.
VEZI AICI ȘI FOTO S-au încins grătarele pe Broadway. O companie anunță că micii românești vor fi produși chiar în SUA
"Mai sunt foarte puține focare, într-adevăr, dar problema este că unele se sting și altele apar, iar pesta porcină africană în momentul de față ne aduce mari prejudicii, întrucât noi suntem blocați la export. Nu la schimburi intracomunitare, pentru că pe piața intracomunitară, conform regulamentelor care sunt în vigoare și sunt aplicabile, noi putem exporta atâta vreme cât producem cu materie primă eligibilă, dar pentru exportul în Marea Britanie suntem totalmente blocați.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Marea Britanie, prin Brexit, nu mai se supune regulilor comunitare, cu toate că există un acord economic între Uniunea Europeană și Marea Britanie și se fac negocieri aproape lunare. În momentul de față, România este considerată de Marea Britanie țară roșie din punct de vedere al pestei porcine africane", a precizat Tănase, citată de Agerpres.
Ea a subliniat că o parte dintre procesatorii români care au expediat produse crud-uscate și carne tocată către Marea Britanie, unde este cea mai mare comunitate de români, au înregistrat pagube economice însemnate din cauza blocării exporturilor.
Micii congelați și salamurile crud-uscate, blocate la vamă din cauza pestei porcine
"Au existat numeroase transporturi de carne tocată, de carne preparată, respectiv mici congelați, salamuri crud-uscate, produse din carne tratate la 70 de grade care au fost blocate de autoritățile veterinare din Marea Britanie. O parte dintre procesatorii care au expediat și-au pierdut marfa, pentru că între timp a expirat și înregistrează pagube economice însemnate.
CITEȘTE ȘI FOTO Burger King deschide un nou restaurant în RomâniaNoi, ca asociație, am făcut demersuri și la premierul României, și la Comisia Europeană și la Ambasada României de la Londra pentru ca Marea Britanie să aplice aceleași reguli pe care le aplică și Europa, însă deocamdată răspunsul este negativ. Ca atare, produsele din carne, dacă nu sunt tratate la 80 de grade nu pot să facă obiectul exportului în Marea Britanie. Deci comunitatea românească va fi lipsită de mititei și de salam de Sibiu și de alte produse crud-uscate și este foarte păcat", a spus reprezentanta ARC.
Deși Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a intervenit atât la nivelul serviciilor veterinare din Marea Britanie cât și prin reprezentanța României la Bruxelles, răspunsul primit deocamdată este unul negativ.
"Și noi, ca asociație, ne-am adresat direct Comisiei Europene și răspunsul pe care l-am primit a fost că se va negocia în continuare, însă pentru moment Marea Britanie nu acceptă, pentru că România este țară toată roșie din cauza pestei. Mai sunt și alte țări care au focare de pestă porcină africană, însă acolo este vorba de zonare. Când vorbim de zonare înseamnă că nu exporți dintr-o zonă în care există focarul de pestă porcină africană, dar poți din alta, la noi, din păcate, este sub interdicție toată țara", a spus Dana Tănase.
Cum se desfășoară exportul produselor românești pe piața din SUA: „Au venit cu niște măsuri draconice”
Reprezentanții ANSVSA au anunțat recent că pesta porcină africană înregistrează un regres semnificativ din punct de vedere al numărului de focare, fiind deja inițiate discuții cu Comisia Europeană pentru a scoate în partea roz a restricțiilor județele unde timp de un an de zile nu au fost înregistrate focare.
CITEȘTE ȘI CONFIRMARE FOTO Spartan lansează extinderea în străinătate, după ce a fost vândutÎn opinia Danei Tănase, o astfel de decizie de a trece anumite județe din zona roșie în zona roz ar fi foarte bună pentru că unitățile de procesare a cărnii din aceste județe ar putea exporta.
"Ar fi o idee foarte bună, dar pentru asta trebuie să fie de acord Comisia Europeană, iar măsurile care sunt aplicate, de prevenire și de reapariție a focarelor de pestă trebuie să fie în vigoare. Deci, ideea ar fi genială, pentru că în felul acesta anumite unități de producție, de procesare a cărnii, care sunt situate în zona roz sau în zonă în viitor indemnă de pestă, vor fac putea face export", a adăugat directorul executiv al ARC.
Pe de altă parte, și exportul de salamuri crud-uscate către SUA este blocat în prezent pentru procesatorii români, în condițiile în care doar în februarie anul acesta exportul a fost reluat, după o muncă de ani de zile.
"Nu doar pe Marea Britanie suntem afectați, ci și pe SUA. S-a redeschis anul acesta exportul pe SUA, a fost o muncă pe care ANSVSA a desfășurat-o de-a lungul cred că a 10 ani, dacă nu mă înșel, a reinstalat echivalența cu sistemul de control din Statele Unite și au fost aprobate unități pentru exportul de salamuri crud-uscate și unități pentru exportul de conserve.
Cele care exportă conserve nu au nicio problemă, însă în ceea ce privește salamurile crud-uscate, acestea nu mai pot exporta. Întâi ni s-a dat acordul că putem exporta, după care s-a revenit și acum avem interdicție tot ca urmare a faptului că unitățile sunt plasate în țară aflată în zona roșie. Am exportat foarte puțin. Noi am început practic în februarie, iar în iunie ne-a venit interdicția. Pot spune că mai mult a fost o sondare a pieței americane să vedem cum merg produsele. Produsele mergeau, mai ales că în Statele Unite există procesatori locali care fac un produs căruia îi spun Salam de Sibiu, dar pe gustul lor", a explicat reprezentantul procesatorilor români.
Dana Tănase susține că, pentru exportul din Statele Unite, procesatorii români îndeplinesc "absolut toate condițiile", dar SUA au venit cu niște "măsuri draconice".
CITEȘTE ȘI Platforma growdash - lansată pe piața din România, prima extindere în Europa Centrală și de Est"Ei au venit cu niște măsuri draconice, astfel încât carnea care este folosită pentru producerea acestor salamuri crud-uscate să provină din unități aprobate pentru export în Statele Unite și din țări libere de pestă porcină africană. După aceea, carnea să stea la frig trei zile și să fie dezosată.
Vă dați seama că asta nu este o carne care o iei cu doi euro pe kilogram, sunt niște sume importante, iar produsele rezultate trebuie să fie supuse unui proces de maturare de 90 de zile. Deci îndeplinim toate aceste lucruri. Din păcate, pesta porcină africană ne omoară", a transmis ea.
Întrebată dacă există vreo șansă să se obțină până la finalul anului acordul pentru reluarea exporturilor în cele două țări, după toate demersurile făcute, reprezentanta ARC nu s-a arătat prea optimistă.