Inspectorii Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Cristian Popescu-Piedone, au decclanat controale printre comercianții de produse cosmetice, aplicând deja amenzi în cuantum total de de 186.000 lei.
Controlul vizează inclusiv inclusiv comerțul online cu astfel de produse.

În urma controalelor efectuate până la acest moment au fost verificați 129 de operatori economici, dintre care 93 au fost găsiți cu abateri.
Valoarea totală a produselor controlate s-a ridicat la 606.965 lei, iar valoarea produselor cu abateri a fost de 129.525 lei.
'Pentru corectarea deficiențelor, au fost dispuse următoarele măsuri: 433 măsuri de oprire temporară de la comercializare până la remedierea deficiențelor, în valoare de 11.145 lei; 635 măsuri de oprire definitivă de la comercializare și retragere din circuitul consumului uman, în valoare de 8.597 lei; 35 sancțiuni contravenționale, dintre care 15 avertismente și 20 de amenzi contravenționale în valoare totală de 186.000 lei', este transmis.

În urma acestor controale, au fost identificate abateri în ceea ce privește respectarea prevederilor legale privind informarea consumatorilor prin etichetarea produselor cosmetice, respectarea cerințelor lingvistice de informare a consumatorilor prin etichetarea produselor cosmetice (traducerea și redactarea în limba română a informațiilor obligatorii), respectarea prevederilor legale privind încadrările de date de minimă durabilitate (DMD), respectarea condițiilor de depozitare ale produselor cosmetice, respectarea declarațiilor referitoare la produs, respectarea reglementărilor privind promoțiile (ex. pachete promoționale fără produs singular), produse cosmetice comercializate fără prețurile indicate pe unitatea de măsură.
Potrivit ANPC, un caz deosebit a fost identificat la SC Bebe Tei Investment SRL de către CJPC Constanța, unde s-a constatat că produsele cosmetice erau expuse pe trotuar, neprotejate de vânt și praf, iar pavimentul era deteriorat pe porțiuni mari atât în zona de recepție, cât și în spațiul de depozitare. De asemenea, au fost identificate nereguli privind nerespectarea temperaturii de depozitare pentru produsele ce necesită condiții specifice (0-4 grade C), arată Agerpres.

Pentru remedierea acestor deficiențe, a fost dispusă oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate și dezinfectarea tuturor produselor, inclusiv a celor expuse la comercializare.