McDonald's în România: investiții majore de 170 milioane de lei și planuri ambițioase de expansiune cu 7 deschideri în 2024

McDonald's în România: investiții majore de 170 milioane de lei și planuri ambițioase de expansiune cu 7 deschideri în 2024
scris joi, 14:39

De aproape trei decenii, McDonald's în România se dezvoltă continuu, adaptându-se constant la nevoile clienților. Astăzi, cu peste 100 de restaurante și o echipă care depășește 6.000 de angajați la nivel național, compania oferă cele mai bune experiențe și servicii de calitate. În 2024, McDonald’s își reafirmă poziția pe piața locală printr-o investiție totală de 170 milioane de lei și urmărește o strategie amplă de expansiune prin deschiderea a șapte restaurante în România, oferind o experiență îmbunătățită prin digitalizare și inovație.

Plan ambițios de extindere la nivel național: 7 restaurante planificate în 2024

Urmărește-ne și pe Google News

Premier Restaurants România, operatorul McDonald's în România, a continuat extinderea la nivel național deschizând, în 2023, șase noi locații în București, Botoșani, Drobeta-Turnu Severin, Craiova, Pitești și Dumbrăvița.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

În 2024, compania se axează pe o expansiune accelerată, cu deschidere de noi unități, în special de tip Drive-Thru (DT), care oferă o experiență McDonald’s completă, și pe modernizarea restaurantelor din rețeaua națională. Acest lucru are ca obiectiv optimizarea și eficientizarea tuturor proceselor, de la aprovizionare până la servirea produselor. Planul pentru anul curent este deschiderea a șapte restaurante în zone cu cerere mare, în urma cărora se creează aproximativ 450 de noi locuri de muncă doar în acest an.

McDonald's în România: investiții majore de 170 milioane de lei și planuri ambițioase de expansiune cu 7 deschideri în 2024

Astfel, compania pune accent pe inovație și investește constant în infrastructură și tehnologie pentru a le oferi clienților ceea ce își doresc: mâncare caldă, delicioasă, servită rapid – oferind o experiență generală care să satisfacă așteptările acestora. Până în acest moment, compania a inaugurat deja noi restaurante în Pitești, Galați, Giurgiu, București și Ploiești și a modernizat complet alte patru: Mănăștur – Cluj-Napoca, Baia Mare, Barbu Văcărescu și Drumul Taberei din București, în timp ce în Suceava și București-Rahova, lucrările de remodelare sunt în curs, pentru a redeschide cele două restaurante Drive-Thru.

O nouă experiență McDonald’s: digitalizare și servicii rapid accesibile

McDonald's inovează în tehnologie pentru a oferi clienților acces ușor și rapid la serviciile sale. Peste 90% din restaurantele din țară sunt echipate cu sistemul "Experience of the Future", care include kiosk-uri digitale pentru comenzi rapide, plăți contactless și o bucătărie modernizată pentru eficientizarea preparării produselor și reducerea risipei alimentare.

McDonald's în România: investiții majore de 170 milioane de lei și planuri ambițioase de expansiune cu 7 deschideri în 2024

În plus, aplicația mobilă McDonald's a înregistrat deja 5 milioane de descărcări, iar funcția Mobile Order & Pay permite plasarea comenzilor fără timp de așteptare în restaurante, optimizând astfel întreaga experiență pentru clienți. Utilizatorii pot, de asemenea, să acumuleze puncte de loialitate prin programul MyM Rewards, accesând oferte speciale și beneficii dedicate.

În România, McDonald's rămâne angajat în inovare continuă, digitalizare și extinderea serviciilor pentru a transforma fiecare vizită într-o experiență plăcută și personalizată pentru clienții săi.

viewscnt
Afla mai multe despre
mcdonald's
restaurante