Kaufland introduce în România, pe termen limitat, în perioada 6-12 mai, o campanie cu recompense pentru reciclare, în care clienții care aduc recipientele cu sigla „Ambalaj cu garanție” și scanează tichetul valoric și cardul de client la casa de marcat primesc încă o dată valoarea tichetului, ca reducere.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
13 iunie - Eveniment Profit: Piața de Capital.forum - Provocări pentru dezvoltarea piețelor și creșterea lichidității, Ediția a IV-a. Parteneri BCR, BVB, CEC Bank, Infinity Capital Investments, Sphera, Teraplast
Astfel, după introducerea recipientelor, automatul eliberează un tichet valoric, pe care clientul îl poate folosi la cumpărăturile efectuate în aceeași perioadă, 6-12 mai, cu condiția să scaneze și Kaufland Card la casa de marcat.
CITEȘTE ȘI Planul Angst, intrat în insolvență. Sunt căutați noi investitoriClienții primesc automat în contul de utilizator din aplicația Kaufland Card un voucher de reducere, cu valoare egală cu cea a tichetului folosit.
Voucherul din aplicație este valabil începând cu 23 mai 2024, în toate magazinele Kaufland România.
CITEȘTE ȘI Mieii din România continuă să genereze tensiuni în GreciaValoarea acestuia diferă în funcție de numărul ambalajelor returnate, fiind echivalentă cu suma garanției recuperate prin tichetul valoric, cu o limită maximă de 50 de lei pentru fiecare utilizator Kaufland Card.