O școală din suburbiile Australiei a întrecut peste 220 de alte proiecte de arhitectură la Festivalul Mondial de Arhitectură (WAF) din Singapore. Modesta clădire a învins concurența zgârie-norilor, muzeelor și terminalelor de aeroport pentru a fi desemnată Clădirea anului 2024, relatează CNN.
Școala publică Darlington, din suburbia Chippendale din Sydney, a fost deschisă toamna trecută. Proiectul combină o clădire de campus din cărămidă, cu contururi neregulate, și cu un acoperiș distinctiv în formă de „dinte de ferăstrău”, cu spații exterioare amenajate, inclusiv un teren mare de baschet și o grădină comunitară. Ecrane metalice ușor curbate înconjoară o serie de terase în aer liber, permițând luminii naturale să pătrundă, dar protejând în același timp intimitatea elevilor, scrie News.ro.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro Orașul meu
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Pe amplasamentul din sudul orașului Sydney, de afla de mult timp o școală, dar vechea clădire din anii 1970 nu mai era adecvată scopului, potrivit fjcstudio, firma de proiectare din spatele proiectului. Arhitecții din Sydney au declarat că noul lor design a „transformat radical” școala pentru a oferi „medii de învățare noi și contemporane”, deși proiectul a dorit să „capteze spiritul” campusului original.
Găzduind o grădiniță, o unitate de preșcolari și o școală primară, noul campus va putea găzdui mai mult de 500 de elevi, conform site-ului web al școlii.
În descrierea proiectului său, fjcstudio a declarat că Școala Publică Darlington are „legături puternice cu populația aborigenă”. Firma de proiectare a contribuit la conservarea acestui patrimoniu cultural prin plasarea de artă indigenă în holul școlii, în recepția de la intrare și în sălile de clasă. Picturile murale aborigene care au fost pictate pe pereții vechii școli au fost, între timp, reproduse în placarea noii clădiri.
Firma de arhitectură fjcstudio din Sydney a declarat că noul design a „transformat radical” școala pentru a oferi „medii de învățare noi și contemporane”.
CITEȘTE ȘI Fondatorii Dedeman dobândesc un nou pachet de acțiuni pe bursa româneascăAnul acesta a avut loc cea de-a 17-a ediție a WAF, care își împarte premiile în 18 categorii, cuprinzând sportul, transportul, sănătatea și locuințele. Clădirea mondială a anului a fost selectată dintre câștigătorii fiecărei categorii, aleși de un juriu format din 175 de delegați ai festivalului.
Printre celelalte proiecte care au concurat pentru premiul cel mare s-au numărat Observatorul stelar național din Cipru, o stație de autobuz din Polonia și o centrală electrică solară din Turcia.
Rezultatul marchează al doilea an consecutiv în care juriul WAF optează pentru o clădire educațională, anul trecut titlul revenind unui internat din China.
Printre alți câștigători recenți se numără un complex de locuințe pentru persoane în vârstă din Singapore și o centrală electrică care produce energie din deșeuri, cu o pârtie de schi pe acoperiș în Copenhaga, Danemarca.