Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, vine la Profit Financial.forum, pe 28 noiembrie

Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, vine la Profit Financial.forum, pe 28 noiembrie
scris astăzi, 08:29

Omer Tetik, CEO Banca Transilvaniavine la Profit Financial.forum, programat să fie organizat de Profit.ro pe 28 noiembrie.

Evenimentul, la care vor fi prezenți conducătorii celor mai mari companii din domeniu alături de autoritățile statului, va fi transmis în direct atât pe platformele Profit.ro, cât și la postul de televiziune Prima News. DETALII AICI

CONTEXT

Urmărește-ne și pe Google News

Economia nu are niciodată viață simplă după un an electoral încărcat. Se pregătește să suporte, în 2025, și prețul reformelor amânate și costul măsurilor din anul alegerilor.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Antreprenori, manageri de companii și instituții financiare încearcă să anticipeze măsurile cu care statul, din nevoia de a-și corecta deficitele, le va afecta activitatea și planurile de business.

Indiferent de provocările acestei perioade, finanțarea prosperității economice este așteptată tot de la sistemul bancar, de la piața de capital și de la cea a asigurărilor. veste bună și un punct de stabilitate într-un an ce se anunță complicat economic este sănătatea sistemului financiar, mult întârit comparativ cu anii anteriori.

Băncile și-au consolidat bilanțurile, au obținut rezultate foarte bune, care le permit să susțină finanțări în economia reală.

Bursa și-a văzut lichiditatea îmbunătățită, iar piața de asigurări a depășit momentele dificile și caută să se reașeze pe temelii sănătoase.

Creditarea dă semne clare de redresare, după o perioadă de declin, când persistența inflației ridicate a pus presiune pe veniturile disponibile.

Populația și firmele s-au dovedit mult mai pregătite decât în trecut pentru a se adapta dificultăților, astfel încât creditele neperformante au rămas, cel puțin până acum, reduse.

Finanțarea companiilor se redresează, însă, mult mai lent, într-un context în care afacerile locale au mare nevoie de capitalizare. Costul finanțărilor contează, iar deciziile privind dobânzile sunt măsurate cu prudență de băncile centrale, deoarece trebuie să țină în echilibru, într-o balanță fragilă, și necesitatea reducerii inflației și reducerea riscului unei recesiuni.

Problemele finanțelor publice, marcate de o imensă povară a deficitului bugetar, amenință să se transmită cel mai puternic mai departe în economie.

Mediul de afaceri și piețele financiare au fost deja afectate de câteva pachete de măsuri fiscale, care nu au reușit decât să peticeascăfinanțele publice.

Creșteri noi de taxe și impozite în 2025 sunt considerate inevitabile de majoritatea analiștilor și a reprezentanților mediului de afaceri.

Băncile nu au fost ferite nici ele de surprize fiscale. “Cadoul” impozit special de 2% din cifra de afaceri, care se adaugă impozitului pe profit, riscă să se permanentizeze, deși trebuia să fie o măsură de criză temporară. Până acum, bancherii s-au adaptat cântărind atent cât din costurile suplimentare pot transmite mai departe clienților, deoarece și ei au fost afectați într-operioadă complicată economic.

Piața de capital, cea a asigurărilor, precum și fondurile de pensii pot fi deopotrivă afectate de măsurile fiscale, dacă își vor vedea subminate din nou perspectivele de dezvoltare.

Dincolo de incertitudinile acestei perioade, soluțiile redresării și creșterii economice, într-un mediu dificil, nu pot funcționa decât implicând piețele financiare, indiferent că este vorba de demersuri din zona programelor guvernamentale de sprijin sau de inițiative ale sectorului privat.

Pe ultima sută de metri, speranțe pentru creșterea viitoare sunt puse în finanțările ce vor fi atrase prin PNRR, plan în care implicarea sistemului bancar este esențială. Programul are, însă, întârzieri în implementare și eforturi substanțiale sunt necesare pentru a nu bifa din nou, ca în trecut, o nouă pierdere a fondurilor și a oportunităților de dezvoltare.

Într-o perioadă marcată de incertitudine, din care nu lipsesc nici tensiunile geopolitice sau apropierea războaielor, managerii instituțiilor financiare caută soluții nu doar pentru adaptarea la contextul economic, social și politic dificil, ci mai ales pentru reinventare și inovare într-o lume aflată în rapidă schimbare tehnologică.

Pentru o dezbatere consistentă despre evoluțiile și perspectivele finanțării economiei, Profit.ro își propune să reunească lideri ai piețelor financiare și autorităților din domeniu: din conducerea Băncii Centrale, a Guvernului, Ministerului de Finanțe, Autorității de Supraveghere Financiară, manageri de top din bănci comerciale, companii din piața de capital, asigurări și administratori de fonduri, în cea de-a șasea ediție a Forumului Financiar.

Profit.ro Financial Forum va fi structurat în două părți: una dedicată pieței bancare, principalul finanțator al economiei românești, și alta dedicată fondurilor de investiții și de pensii, bursei și asigurărilor, sectoare care adaugă la complexitatea problemelor de finanțare din actualul context economic.  

TEME DE DISCUȚIE:

Panel 1:

Provocări pentru finanțările bancare Ce efecte vor avea noile măsuri fiscale în sistemul bancar.

Perspectiva pieței bancare asupra incertitudinilor bugetare și macroeconomice Evoluția indicatorilor bancari.

Perspective de creștere pentru creditare și economisire. Implicațiile creșterii dobânzilor. Schimbări în evaluarea riscurilor. Consolidare în sistemul bancar.

Perspective pentru băncile mari și pentru cele mici după un recent val de fuziuni și achiziții. Impactul modificărilor legislative care vizează sistemul bancar.

Cum s-a schimbat relația clienților cu banca. Perspectiva programelor guvernamentale de garantare, care susțin mare parte din creditele bancare.

Ce merge bine și ce îmbunătățiri sunt necesare. Susținerea antreprenoriatului de către bănci. Cum continuă transformarea rețelele bancare și digitalizarea serviciilor.

Produsele bancare ale viitorului, inovațiile care schimbă piața. Perspectivele profitabilității băncilor, după o perioadă cu rezultate de excepție. Perspective pentru politica monetară și de supraveghere a băncii centrale.

Finanțarea marilor proiecte de infrastructură și strategice. Provocări pentru finanțarea statului, în epoca deficitelor uriașe. Provocări de Securitate cibernetică.

Panel 2:

Provocări pentru piața de capital  Evoluții și perspective pentru bursă. Cum a valorificat bursa oportunitățile apărute după câștigarea statutului de piață emergentă?

Cum afectează tensiunile internaționale piața de capital românească? Ce măsuri la nivelintern pot atenua problemele? Provocări pentru lichiditatea bursieră.

Listări noi. Impedimente și soluții. Noi măsuri necesare pentru a dezgheța și mai mult piața ofertelor primare Impactul noilor măsuri fiscale asupra piețelor.

Cum va influența noul regim fiscal atractivitatea pieței și cum poate fi lărgită baza investitorilor individuali?

Cum pot fi convinși investitorii individuali să vină pe piața de capital, pentru a avea acces la randamente maibune, într-un context în care dobânzile cresc și în piața bancară.

Efectele măsurilor fiscale în piața pensiilor private. Mai este suficient pragul actual de deductibilitate a contribuțiilor, neschimbat din 2009, pentru a susține dezvoltarea pieței Provocări pentru plasamentele fondurilor private de pensii pe piețe volatile.

Transformări în politica de investiții și modificări necesare în legislație pentru fondurile de pensii. Cum pot capacita fondurile de investiții resursele disponibile ale românilor în aceastăperioadă dificilă?

Depășirea blocajelor în piața obligațiunilor. Provocări pentru portofoliile de titluri de stat și obligațiuni în contextul creșterii dobânzilor.

Cum va arăta piața derivatelor și pe ce lichiditate vom putea miza în anii următori?

Îmbunătățirea educației financiare – una dintre prioritățile piețelor financiare nebancare

Panel 3 -

Provocări pentru piața asigurărilor Ce impact are criza asupra activității asiguratorilor? Către ce polițe se îndreaptă clienții?

Perspective pentru asigurările de sănătate, în contextul schimbării comportamentuluiclienților după criza sanitară.

Soluții pentru ca piața să nu mai fie dominată covârșitor de asigurările obligatorii. Protecția vieții și sănătății (voluntară) vs protecția bunurilor (impsă prin lege).

Provocări pentru piața RCA: Cum poate redeveni profitabilă? Efectul schimbărilor legislative frecvente.

Unde se întâlnesc părțile intrate uneori, din păcate, în conflict: asigurătorii  -  service-urile - clienții.

Va continua digitalizarea asiguratorilor și după măsurile forțate de pandemie?

Care va fi impactul temperării cererii de credite asupra asiguratorilor?

viewscnt
Afla mai multe despre
profit financial
banci
bursa
asigurari