Compania de inteligență artificială a lui Elon Musk, xAI, a lansat o nouă versiune a chatbot-ului Grok 2, care ar trebui să fie semnificativ mai rapidă.
Noua versiune, conform companiei, este de trei ori mai rapidă decât varianta de pâna acum în generarea răspunsurilor.
Aceasta ar trebui să înțeleagă mai bine răspunsurile utilizatorilor acum și să ofere răspunsuri mai precise.
CITEȘTE ȘI ChatGPT folosește vocea lui Moș CrăciunNoul Grok 2 este disponibil abonaților X, dar și utilizatorilor care nu plătesc, aceștia din urmă putând apela la chatbot de zece ori la fiecare două ore.
X implementează acum și un buton dedicat chatbot-ului Grok 2, pe care utilizatorii îl pot folosi pentru rezumarea conținutului din paginile rețelei sociale.
Cu aceeași ocazie, xAI a scăzut și prețul de acces pentru dezvoltatorii terți. Un milion de token-uri pentru introducerea datelor (aproximativ 750.000 de cuvinte) va costa doi dolari în loc de cinci, în vreme ce scoaterea datelor va costa zece dolari în loc de cincisprezece.
În săptămânile care urmează, xAI va oferi dezvoltatorilor acces și la Aurora, generatorul de imagini al companiei, care, la fel ca Grok 2, va avea mai puține limitări comparativ cu concurența.