AROBS Transilvania Software, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță demararea procesului de fuziune care vizează absorbția a trei companii achiziționate de grup în ultimii trei ani, AROBS Development & Engineering, BERG Computers și Nordlogic Software.
„Această fuziune reprezintă un pas strategic în consolidarea poziției AROBS în furnizarea de servicii software. Procesul de fuziune vine într-un context economic și de piață care necesită o abordare strategică a eficientizării operațiunilor și creșterii competitivității grupului AROBS. Consolidarea activităților celor trei companii în cadrul AROBS Transilvania Software va genera multiple beneficii pentru noi, precum creșterea eficienței operaționale prin eliminarea redundanțelor administrative și integrarea completă a infrastructurii și proceselor. De asemenea, în urma acestei fuziuni va fi simplificată structura de grup, fiind astfel facilitată luarea deciziilor strategice și gestionarea resurselor. Reducerea costurilor operaționale prin optimizarea procedurilor și utilizarea sinergiilor existente este un alt avantaj important, alături de îmbunătățirea poziției noastre pe piață, atât din punct de vedere financiar, cât și al capacității de a livra servicii software de ultimă generație”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS Transilvania Software.
Procesul de fuziune reprezintă un prim pas într-o serie de inițiative de acest fel pe care conducerea AROBS intenționează să le implementeze pe termen lung, având ca obiectiv crearea unei structuri operaționale unificate, care să valorifice resursele, expertiza și sinergiile companiilor din grup. În urma fuziunii, AROBS Transilvania Software va absorbi companiile AROBS Development & Engineering, BERG Computers și Nordlogic Software, prin transferarea integrală a activelor și pasivelor acestora, în conformitate cu prevederile legale aplicabile.
Fuziunea va fi supusă aprobării în cadrul Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor. Ulterior aprobării, companiile absorbite vor fi dizolvate fără a intra în lichidare, iar AROBS Transilvania Software va prelua toate drepturile și obligațiile acestora. Nu se vor emite acțiuni noi, iar capitalul social al AROBS Transilvania Software va rămâne nemodificat. Contractele, angajații, autorizațiile și toate celelalte elemente operaționale ale companiilor absorbite vor fi transferate în mod automat către AROBS Transilvania Software.
Demararea procesului de fuziune coincide cu perioada în care AROBS aniversează trei ani de la listarea la Bursa de Valori București, o perioadă marcată de o dezvoltare accelerată a grupului, atât organic, cât și prin realizarea a 10 tranzacții de M&A. În această perioadă, în plan financiar, activele consolidate totale ale AROBS au crescut cu 348%, de la 142,4 milioane de lei la 31 decembrie 2020, la 638,3 milioane de lei la 30 septembrie 2024. Poziția de numerar s-a majorat cu 413%, ajungând de la 46,5 milioane de lei în decembrie 2020 la 238,4 milioane de lei la 30 septembrie 2024. În ceea ce privește cifra de afaceri consolidată, aceasta a crescut cu 134%, de la 173,1 milioane de lei la 31 decembrie 2020 la o cifră de afaceri estimată la 404,9 milioane de lei pentru 2024.
AROBS Transilvania Software furnizează servicii și soluții software în diverse industrii, cu aproximativ 70 de parteneri din cadrul diviziei Software Services prezenți în Europa și America. Peste 11.000 de clienți din Europa și Asia folosesc produsele software ale companiei. AROBS este prezentă în 11 locații din România și nouă din străinătate, iar peste 1.300 de specialiști ai companiei construiesc soluțiile viitorului în embedded – Automotive, Aerospațial, Maritim, Medical-, precum și Travel Technology, IoT, Clinical Trials, Fintech, Enterprise Solutions, Cybersecurity și Intelligent Automation.