Apple investește un miliard de dolari în rivalul chinez al aplicației de transport Uber

Apple investește un miliard de dolari în rivalul chinez al aplicației de transport Uber
scris 13 mai 2016

Grupul informatic american Apple Inc a anunțat că a investit un miliard de dolari în Didi Chuxing, echivalentul chinez al aplicației de transport Uber, transmite Reuters. Analiștii sunt de părere că această investiție oferă un indiciu cu privire la modul în care Apple și-ar putea diversifica afacerile în condițiile în care vânzările de iPhone stagnează.

Această investiție vine în aceeași zi în care cotația acțiunilor Apple a coborât la cel mai scăzut nivel din ultimii doi ani, astfel că Alphabet, firma mamă a Google, a devenit compania cu care mai mare capitalizare bursieră din lume. Acțiunile Apple au terminat ședința în scădere cu 2,35% la 90,34 dolari, ceea ce oferă grupului o valoare totală de 494,8 miliarde de dolari, în timp ce Alphabet are o valoare de piață de 499,9 miliarde de dolari.

Urmărește-ne și pe Google News

"Facem această investiție din mai multe motive strategice, inclusiv șansa de a afla mai multe lucruri despre anumite segmente ale pieței chineze", a declarat directorul Apple, Tim Cook.

Didi Chuxing, cunoscută anterior sub denumirea Didi Kuaidi, controlează 87% din piața servicii de transport de tip car-hailing din China. Compania susține că are aproximativ 300 milioane de utilizatori care zilnic efectuează peste 11 milioane de călătorii prin intermediul platformei sale.

Peste 272 milioane de conturi Mail.ru, Google, Yahoo și Microsoft au fost sparte și sunt disponibile online CITEȘTE ȘI Peste 272 milioane de conturi Mail.ru, Google, Yahoo și Microsoft au fost sparte și sunt disponibile online

Analiștii sunt de părere că această investiție oferă un indiciu cu privire la modul în care Apple și-ar putea diversifica afacerile în condițiile în care vânzările de iPhone stagnează.

Apple vrea să crească veniturile generate din servicii precum Apple Music și plăți modile Apple Pay, o strategie pe care o investiție într-o companie de ride-sharing pare să o confirme, susține Patrick Moorhead, analist la Moor Insights & Strategy.

În paralel, investitorii urmăresc cu atenție să vadă dacă Apple va intra în afacerile din domeniul auto. Apple a angajat o gamă largă de experți în domeniul auto, iar o serie de surse au declarat că grupul analizează posibilitatea construirii unui automobil autonom. Aceasta în condițiile în care constructorii auto și companiile din sectorul tehnologic formează noi alianțe și investiții încrucișate.

Recent, General Motors a cumpărat compania de tehnologie din sectorul auto Cruise Automation și de asemenea a preluat o participație la compania de ride-sharing Lyft.

Sursa:Agerpres

viewscnt
Afla mai multe despre
apple
uber
china
investitie