După încheierea unei operațiuni de piață în valoare de 9,28 miliarde lei (1,88 miliarde euro), acțiunile Hidroelectrica au intrat astăzi în ringul de tranzacționare al Bursei de Valori București la niveluri superioare celor la care s-a închis oferta.
IMAGINI ÎN GALERIA FOTO (Sursa foto - Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu)
18.12 Închiderea s-a realizat pe prețul de la debut de 110,00 lei/acțiune, același de la deschidere care conferă producătorului de energie hidro o 49,48 miliarde leio (10,00 miliarde euro). Cotația este cu 5,77% peste prețul ofertei publice primare și investitorii individuali care au beneficiat de discount au un randament de 8,90%. Transferurile au însumat 759,71 milioane lei (153,45 milioane euro). Cele 6,81 milioane de acțiuni schimbate reprezintă 1,5% din totalul titlurilor și sunt echivalentul a 9% din totalul pus în vânzare de Fondul Proprietatea fără opțiunea de supra-alocare.
17.06 Pe tranzacții de aproximativ 725 milioane lei, prețul acțiunilor Hidroelectrica se retrage către reperul de 110,00 lei/acțiune, unde s-a aflat și la deschiderea sesiunii. La acest nivel, capitalizarea bursieră a Hidroelectrica se ridică la 49,48 miliarde leio (10,00 miliarde euro).
16.09 Activitatea de tranzacționare este sporită și pe terți emitenți, chiar dacă dinamizarea adusă de Hidroelectrica nu este deosebită. Cele mai mari transferuri, în valoare de 18,96 milioane lei, s-au realizat pe titlurile Băncii Transilvania (TLV) care au urcat cu 2,36%, până la prețul de 22,56 lei/acțiune. Activitate relevantă, în echivalent 9,12 milioane lei, consemnăm pe titlurile OMV Petrom (SNP) care s-au retras cu 0,65%, până la prețul de 0,5360 lei/acțiune. Vânzătorul în oferta Hidroelectrica, Fondul Proprietatea câștigă 1,18% la nivelul capitalizării bursiere, pe tranzacții de 5,75 milioane lei. Rulaje de peste 1 milion de lei se mai înregistrează pe alte 5 simboluri, toate pe un impuls pozitiv, respectiv Romgaz (SNG), Nuclearelectrica (SNN), Digi (DIGI), BRD Groupe Société Générale (BRD).și Electrica (EL).
15.22 „Interesul foarte mare”, spune despre intrarea în ring a acțiunilor Hidroelectrica Răzvan Raț, director general adjunct la SSIF BRK Financial Group. Din experiența ofertelor anterioare, el spune că avea estimări ca în prima zi să se tranzacționeze aproximativ 4-5 milioane lei acțiuni, însă realitatea excede aceste așteptări. Având în vedere că oferta a fost suprasubscrisă pe ambele tranșe, elanul la cumpărare este normal. Din maniera de tranzacționare, reprezentantul casei de brokeraj clujene spune că este vorba de investitori instituționali care au fost subalocați și acum cumpără din piață, inclusiv fonduri din afară.
14.24 Tranzacțiile cu acțiuni Hidroelectrica au trecut de pragul de 600 milioane lei. Cele 5,36 milioane de acțiuni schimbate sunt echivalentul a 6,87% din cele 78,00 milioane de titlurile puse în vânzare de Fondul Proprietatea în cadrul ofertei, exceptând pachetul pentru opțiunea de supra-alocare. După un salt către un maxim intraday de 115,00 lei/acțiune, prețul s-a stabilizat la 112,30 lei/acțiune.
13.58 „A fost frumos spectacolul”, spune Dumitru Miheș, investitor cu experiență de un sfert de veac și portoofliu relevant la BVB, care mărturisește că nu se aștepta la volume așa de ridicate. „Nu cred că a văzut bursa românească ceva de genul ăsta. 100 de milioane de euro...” Conform strategiei gândite înainte, investitorul a marcat profit și a vândut cea mai mare parte a acțiunilor, dar a păstrat 100 de titluri pentru a vedea ce se întâmplă ulterior. Crede că presiunea la vânzare s-a ridicat: „Ce a fost de vărsat, s-a făcut!”
13.07 “Fac un apel către toți românii să investească în piața de capital, în Bursa de Valori București și în Hidroelectrica”, a declarat ministrul Energiei Sebastian Burduja. „Am făcut un exercițiu foarte simplu. Am luat ca referință anul 1998. Și am spus că dacă un român ar fi investit 100 de lei în indicele BET, deci o investiție sigură, 100 de lei lunar, din 1998 până astăzi ar fi avut undeva la 292.000 – 300.000 de lei ca urmare a acelei investiții. Dacă ar fi pus acei bani într-un cont bancar, cu tot respectul pentru toți prietenii din bănci care sunt astăzi aici și le mulțumim, ar fi avut undeva la 70.000 de lei. Dacă i-ar fi ținut la saltea sau în podul casei, ar fi avut undeva la 30.000 de lei.”
12.55 După un salt la un maxim intraday de 115,00 lei/acțiune atins după o oră și jumătate de tranzacționare, titlurile Hidroelectrica s-au retras către reperul de 113,00 lei/acțiune care situează capitalizarea de piață a producătorului de energie hidro la 50,83 miliarde lei (10,27 miliarde euro).
12.41 "Suntem încântați că am contribuit la încheierea cu succes a IPO-ului Hidroelectrica, cel mai mare din România și unul dintre cele mai mari din Europa Centrală și de Est”, spune Jenny Johnson, președinte și CEO al Franklin Templeton, compania americană care are în administrare Fondul Proprietatea. „Listarea Hidroelectrica este o dovadă a ceea ce se poate realiza prin concentrarea neabătută asupra importanței guvernanței corporative și a transparenței, care se traduc în performanță pe termen lung și în încrederea investitorilor.”
12.30 Lichiditatea a început să se reverse și către terțe acțiuni. Astfel, titlurile Băncii Transilvania au adunat transferuri de 9,77 milioane lei, în contextul în care cotația sare cu 3,45%, până la prețul de 22,80 lei/acțiune, reflectând sentimentul bun de piață. Titlurile OMV Petrom se apreciază cu 1,20%, până la prețul de 0,5460 lei/acțiune, pe o activitate de 6,27 milioane lei și titlurile vânzătorului FP recuperează 1,28%, până la prețul de 1,8960 lei/acțiune, pe volume echivalente cu 4,63 milioane lei. Reperul unor schimburi de 1 milion de lei mai este depășit de titlurile Nuclearelectrica (SNN) și Romgaz (SNG).
12.19 Cu listarea Hidroelectrica, bursa românească devine una din cele mai mari din regiune cu o capitalizare agregată ce depășește 40 miliarde lei, atrage atenția președintele Consiliului BVB Radu Hanga. “Această ofertă s-a derulat într-un moment complicat, atât din punct de vedere economic, ne aflăm într-o perioadă în care inflația a crescut, dobânzile au crescut, investitorii au devenit mai atenți. De asemenea, un context complicat din punct de vedere geopolitic și aici ne uităm în principal la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Succesul acestei oferte, în acest context, ne arată că piața locală a câștigat în maturitate, a câștigat în atractivitate.”
12.06 Tranzacțiile cu acțiuni Hidroelectrica depășesc pragul de jumătate de miliard de lei. Cele 4,49 milioane de acțiuni schimbate sunt echivalentul a 5,75% din cele 78,00 milioane de titluri puse în vânzare de Fondul Proprietatea (FP) în cadrul ofertei, exceptând pachetul pentru opțiunea de supra-alocare.
11.52 Președintele Senatului Nicolae Ciucă a caracterizat listarea Hidroelectrica drept "o decizie corectă și oportună", în cadrul evenimentului de listare organizat de BVB la sediul BNR. ”Listarea Hidroelectrica, cel mai așteptat moment bursier al ultimilor ani la București, este o realizare remarcabilă pentru țara noastră, pentru piața de capital și pentru industria energetică. Se prezintă astfel în fața investitorilor o companie care a dovedit în ultimii ani, fără nicio îndoială, că poate sta alături de marile companii internaționale din sectorul energetic.”
11.45 Acțiunile Hidroelectrica ating un maxim intraday de 115,00 lei/acțiune. Compania este cu 52% mai valoroasă decât OMV Petrom (SNP) și de 3,3 ori mai mare decât Banca Transilvania (TLV).
11.38 „Listarea la Bursă, cea mai mare din istoria Bursei de Valori din București, reprezintă, spunem noi, un efort de echipă pe parcursul mai multor ani”, spune guvernatorul Bămcii Naționale Mugur Isărescu în cadrul evenimentului de listare organizat în sediul instituției pe care o reprezintă. „Impactul activității companiei este mult mai mare, fiind reflectat zilnic în lanțul de furnizori și clienți, în viețile beneficiarilor persoane fizice. Mixul de producție de energie din surse 100% regenerabile și integrarea procesului tehnologic aduce avantaje competitive și valoare atât companiei listate, cât și economiei românești și societății românești în general.”
11.29 Volumele pe Hidroelectrica au depășit reperul de 400 milioane lei, în condițiile unui salt al cotației cu aproape 10% față de prețul ofertei publice primare. La ultima cotație de 114,30 lei/acțiune, capitalizarea bursieră a Hidroelectrica se ridică la 51,41 miliarde lei (10,39 miliarde euro).
11.18 O tranzacție cu aproximativ 75.000 de acțiuni a fost realiizată după ora 11.00 la prețul de 113,00 lei/acțiune, valoarea acesteia ridicându-se la 8,49 milioane lei.
11.12 ”Trăim astăzi un moment istoric pentru România, listarea la bursă a celui mai important producător național de energie, Hidroelectrica”, a declarat premierul Marcel Ciolacu în cadrul i evenimentului de listare organizat la sediul BNR de operatorul de piață BVB. „Vorbim despre cea mai valoroasă companie din energie, un exemplu că performanța consolidată pe termen lung poate fi obținută și la societățile de stat.”
11.04 Acțiunile sar către nivelul de 12,70 lei/acțiune; la acest preț investitorii de retail care au achiziționat acțiunile cu discount în cadrul ofertei au un randament de 11,7%.
10.59 "Este o surpriză plăcută", spune despre creșterea de preț de 7% Ovidiu Șerdean, broker la IFB Finwest. La filiala din Deva a casei de brokeraj au venit clienți încă de dimineața spunând că vor să cumpere, dar ezită având în vedere explozia de preț. "CIne cumpără la momentul acesta nu cred că realizează achizițiile pentru speculație", afirmă Șerdean care consideră că sunt cel mai probabil investitori instituționali cu un orizont de timp mai mare.
10.45 Volumele pe acțiunile cu simbolul H2O depășesc 320,00 milioane lei. Cele 2,88 milioane acțiuni schimbate reprezintă echivalentul a 3,69% din cele 78,00 milioane de titluri puse în vânzare în cadrul ofertei, fără opțiunea de supraalocare.
10.39 prețul maxim al ofertei publie de 112,00 lei/acțiune este atins în piață. La respectivul nivel, valoarea de piață a Hidroelectrica s-ar riodica la 50,38 miliarde lei (10,18 miliarde euro).
10.34 O tranzacți cu peste 77.000 de acțiuni s-a realizat după 10.30, valoarea acesteia ridicându-se la 8,60 milioane lei.
10.14 Hidroelectrica nu are momentan capacitatea de a tracta întreaga piață. Cele mai mari transferuri pe un alt emitent sunt de doar aproximativ 280.000 de lei și se realizează chiar pe acțiunile grupului BVB care au un salt de peste 4% în condițiile în care investitorii prefigurează venituri în creștere din procesarea tranzacțiilor consistente cu acțiuni Hidroelectrica.
10.10 Reperul unor tranzacții de 200 milioane lei a fost bătut după doar 10 minute de tranzacționare. Prețul este în zona de 110,00 lei/acțiune. Un puseu de apreciere nu a reușit să lovească nivelul de 112,00 lei/acțiune, care a fost maximul coridorului ofertei publice.
10.01 Acțiunile Hidroelectrica (H2O) intră pe bursă la prețul de 110,00 lei/acțiune, cu 5,77% mai sus decât prețul de 104,00 lei/acțiune al ofertei publice primare. La acest nivel,. producătorul de energie hidro este cotat cu o capitalizare de 49,48 miliarde lei (10,00 miliarde euro).
Sursa foto - Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu