După cinci zile și jumătate "pe verde" și o apreciere a prețului de peste 100%, acțiunile Oltchim confirmă astăzi tendința de scădere din a doua parte a ședinței de tranzacționare de ieri.
Avansul furibund al acțiunilor Oltchim SA Râmnicu Vâlcea (OLT) a fost amendat drastic astăzi, în continuarea unei secvențe descendente începute încă din a doua parte a ședinței de tranzacționare de ieri de la Bursa de Valori București. Cinci zile de creșteri în limita plafonului zilnic de 15% impus de sistemul operatorului de piață și o a șasea ședință în care intraday un avans similar a catapultat acțiunile combinatului petrochimic la prețul de 0,706 lei/acțiune au condus la o apreciere de 129,96% a cotației față de reperul de 0,307 lei/acțiune de dinaintea suspendării de la tranzacționare de acum doi ani.
Volume mai ridicate ieri, când s-au schimbat 1,26 milioane de acțiuni Oltchim, echivalentul a 854.833 lei, conform portalului BVB, - dublu față de valoarea însumată a precedentelor cinci sesiuni - a adus și primele scăderi mai consistente. La închidere prețul s-a plasat la 0,594 lei/acțiune, în scădere cu 3,26% față de referință. Lumânarea aferentă acestei ședințe este de tip "shooting star" (cu umbră superioară foarte mare dată de maximul intraday ridicat și apărută în urma unei secvențe de creștere ) având conotații negative pentru preț, mai ales în condițiile în care a fost acompaniată de rulaje mult peste media ultimelor zile.
Oboseala a fost confirmată și în primele două ore de tranzacționare de astăzi. Acțiunea Oltchim și-a continuat coborârea, regăsindu-se la nivelul de 0,57 lei/acțiune la orele prânzului, cu 4,04% sub referință, după transferuri cu 25.473 titluri, totalizând 14.433,61 lei, potrivit platformei de tranzacționare a IFB Finwest.
Care sunt următoarele repere la care s-ar putea regrupa cumpărătorii? Conform nivelurilor Fibonacci calculate de Profit.ro din reperul anterior reintrării în ring a acțiunilor de 0,307 lei/acțiune și până la maximul intraday de 0,706 lei/acțiune de ieri, acestea ar fi de 0,5536 lei/acțiune pentru retragerea de 38,2%, de 0,5065 lei/acțiune pentru retragerea de 50% și de 0,4594 lei/acțiune pentru retragerea Fibonacci de 61,8%. Doborârea și acestui ultim nivel ar compromite mișcarea de creștere din ultimele zile.
Acțiunile Oltchim au revenit în ringul bursier miercurea trecută după o suspendare de la tranzacționare de doi ani, în condițiile în care Curtea de Apel Pitești a aprobat planul de reorganizare al societății. În primele cinci zile, avansul maximal de 15% era consemnat încă din predeschidere, schimburile din acest interval efectuându-se cu pachete însumând 591.878 acțiuni, în valoare de 268.060,94 lei.
16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară