Guvernul laburist din Marea Britanie pare să fie pregătit să majoreze ”taxele pe vicii” în bugetul mult-așteptat din octombrie, vizând astfel industrii profitabile cum ar fi jocurile de noroc și producția de alcool pentru a crește veniturile Trezoreriei, transmite Reuters.
Ministrul Finanțelor, Rachel Reeves, urmează să prezinte bugetul miercuri după-amiază, punând capăt speculațiilor despre cât de mult vor afecta măsurile laburiste ”oamenii muncii” și cât intenționează guvernul să împrumute pentru a sprijini investițiile pe termen lung, scrie News.ro.
5 noiembrie - Gala Profit – Povești cu Profit... Made in Romania
8 noiembrie - Maraton Black Friday
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Premierul Keir Starmer a subliniat necesitatea ca a șasea economie mondială ”să accepte realitatea fiscală dură” și să ia ”decizii dificile” pentru a evita un declin economic.
Una dintre măsurile așteptate este o majorare a taxelor pe vicii, care includ accizele pe produse dăunătoare, cum ar fi alcoolul, țigările și sectorul jocurilor de noroc. Potrivit analiștilor, aceste taxe vor aduce venituri de miliarde de lire, dar nu vor fi suficiente pentru a acoperi deficitul bugetar considerat de unii ca fiind ”o gaură neagră” în finanțele publice ale țării.
Printre industriile vizate se numără sectorul jocurilor de noroc, unde Trezoreria ar putea introduce noi taxe ce ar putea genera între 900 milioane și 3 miliarde de lire. Se anticipează, de asemenea, creșterea taxelor pe produsele de vaping, alături de accizele pe tutun.
O astfel de decizie ar putea afecta negativ acțiunile companiilor din aceste sectoare, cum ar fi Imperial Brands și British American Tobacco, care au înregistrat deja scăderi pe fondul speculațiilor legate de reglementările privind vapingul.
Cu toate acestea, taxele pe vicii nu sunt suficiente pentru a acoperi deficitul, motiv pentru care este așteptat ca guvernul să recurgă și la alte taxe mai puțin populare.