România înregistrează mari restanțe în atragerea de fonduri europene din perioada precedentă, exercițiul financiar 2007-2013, cu o restanță de 30% din totalul fondurilor, iar actualul Guvern nu va putea face minuni pentru a evita "o dezangajare totală", a afirmat premierul desemnat Dacian Cioloș, în fața Parlamentului, la acordarea votului de învestitură.
"Avem încă mari restanțe pentru perioada financiară 2007-2013, pe care vorm încerca să le eliminăm în măsura în care este posibil. România mai are de absorbit 30% din alocarea financiară precedentă. Nu vom putea face minuni pentru a evita o dezangajare totală, dar vom urmări să finalizăm implementarea a cât mai multor proiecte majore, mai ales a celor cu buget ridicat", a spus Cioloș parlamentarilor.
Și noul ministru al Agriculturii, Achim Irimescu, afirma, luni, în Parlament, că absorbția fondurilor europene reprezintă o mare problemă în condițiile în care România riscă să dezangajeze un miliard de euro pe dezvoltare rurală și aproape 40% din fondurile pentru pescuit.